Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a aprobat metodologia pentru desfășurarea admiterii în anul universitar 2024 – 2025, propusă de către Consiliul de Administrație al Politehnicii ieșene. Astfel, candidații se vor putea înscrie în sesiunea de vară desfășurată între 12 și 26 iulie, iar dacă vor rămâne locuri neocupate ele vor fi scoase la concurs din nou în sesiunea de toamnă, 2 – 13 septembrie.
Și în 2024 continuă sistemul brevetat din 2017 la TUIASI: candidații vor avea posibilitatea să se înscrie, cu o singură taxă şi un singur dosar, la oricâte specializări doresc de la trei facultăţi ale Politehnicii ieșene, în ordinea preferinţelor. Ulterior, în funcţie de opțiune și de media de admitere, vor fi declarați admiși la una dintre acestea. Pentru a se înscrie la mai mult de trei facultăți, candidatul va plăti o taxă suplimentară.
„Admiterea din acest an la studiile de licență se va desfășura după modalitatea pe care am aplicat-o anul trecut. Acest mod de admitere, favorabil atât candidaților, cât și comisiilor de la facultăți, a fost introdus în anul 2017 și a fost perfecționat an de an pe baza răspunsurilor de la candidați și a experiențelor proprii. Faptul că am fost inspirați în adoptarea acestui sistem este susținut de creșterea numărului de candidați, anul trecut înregistrându-se un record al ultimilor 10 ani. Admiterea la studiile de master rămâne, în principiu, în coordonarea fiecărei facultăți, sistemul fiind identic cu cel din 2023”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.
La Facultatea de Automatică și Calculatoare și Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” vor fi și probe scrise. La celelalte facultăți, admiterea se face pe baza mediei de bacalaureat sau în combinație cu media de la o disciplină a aceluiași examen, cum ar fi matematica la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației. Candidaţii care optează pentru domenii din cadrul facultăţilor de Arhitectură „G.M. Cantacuzino”, respectiv Automatică şi Calculatoare, vor putea considera opţiunile respective doar ca prime preferinţe în fişa de înscriere.
„Calendarul de concurs este corelat cu examenul de bacalaureat, care se termină puțin mai târziu anul acesta, cu modificările aduse structurii anului școlar. De aceea vom începe înscrierile după finalizarea examenului, care vor dura două săptămâni. Așteptăm și anul acesta un număr mare de candidați, la fel cum anul trecut au fost cu 1.000 de candidați mai mulți decât în anul precedent. Ne așteptăm ca atractivitatea Politehnicii să fie cel puțin la fel de mare”, a declarat prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, prorectorul responsabil cu activitatea didactică și de asigurare a calității la TUIASI.
Rezultatele preliminare de la admitere vor fi afișate pe 27 iulie, iar locurile vor putea fi confirmate prin depunerea actelor în original în următoarele două zile. Și anul acesta la TUIASI va funcționa aceeași platformă online, unde candidații își pot crea conturi și pot finaliza integral procesul de admitere, consultându-se cu specialiști de la fiecare dintre cele 11 facultăți ale universității. Acolo vor putea urmări în timp real numărul dosarelor depuse, iar pe aceeași platformă vor fi publicate și rezultatele de la admitere.
În ceea ce privește admiterea la doctorat, rectorul universității menționează că în 2024 universitatea planifică să organizeze și un colocviu de admitere la finalul sesiunii din iulie.
„La studiile doctorale, de circa trei ani am introdus posibilitatea înscrierii candidaților și într-o sesiune din luna iulie, colocviul urmând să se desfășoare în luna septembrie. În acest an intenționăm să organizăm un colocviu de admitere la doctorat și la sfârșitul sesiunii din luna iulie, urmând ca în sesiunea din toamnă să fie scoase la concurs doar locurile neocupate”, a punctat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
Detaliile cu privire la studiile doctorale, cât și cele de licență și de master, urmează să fie publicate în perioada următoare pe paginile dedicate de pe site-ul TUIASI. Studiile doctorale au o pagină dedicată, disponibilă la linkul următor, în timp ce informațiile despre licență și masterat pot fi găsite la www.tuiasi.ro/licenta, respectiv www.tuiasi.ro/masterat.
„În acest moment aşteptăm instrucţiunile specifice din partea Ministerului Educaţiei. Ca o noutate, în acest an vom avea două sesiuni de admitere, prima se va desfăşura în luna iulie, a doua fiind în luna septembrie. Organizarea procesului de admitere va fi realizat ţinând cont de specificul fiecărui domeniu de doctorat acreditat în TUIASI. O altă noutate, de data aceasta la nivel naţional, este că admiterea se va realiza pe poziţii vacante de studenţi doctoranzi, TUIASI declanşând deja procesul de identificare a poziţiilor vacante şi a temelor de cercetare corespondente”, a declarat prof. univ. dr. ing. Alina Adriana Minea, director al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat de la TUIASI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu