Tulburări ale urechii interne: tinitusul, boala Meniere, vertijul

Aceste sunete pot varia ca și intensitate și sunt de obicei descrise ca un țiuit, un fluierat, un bâzâit, un zornăit, un zgomot de fond sau chiar un sunet pulsatoriu.

Ce este tinitusul?

Tinitusul nu este o boală în sine, ci un simptom asociat cu diverse condiții, cum ar fi pierderea auzului legată de vârstă, expunerea la zgomote puternice, afecțiuni

1. Tinitus subiectiv - este cel mai des întâlnit tip și este perceput doar de persoana afectată; zgomotele nu au o sursă externă; acesta este numit ”subiectiv” deoarece sunetele percepute nu pot fi măsurate sau auzite de alte persoane, ele sunt experimentate doar de individul afectat

2. Tinitus obiectiv - un tip mult mai rar, caracterizat prin faptul că zgomotele pot fi auzite și de medic în stetoscop; aceste sunete au o cauză fizică, de exemplu sunete generate de vasele de sânge sau de spasme musculare în zona urechii

Mai identificăm și alte tipuri de tinitus:

În funcție de cauză:

* tinitus acut - apare brusc și poate fi cauzat de expunerea la zgomote puternice, infecții ale urechii sau traume auditive; poate dura de la câteva zile până la câteva săptămâni

* tinitus cronic - este adesea asociat cu pierderea auzului sau afecțiuni precum otoscleroza sau boala Meniere; persistă pe o perioadă lungă de timp, mai mare de câteva luni

În funcție de severitate:

* tinitus ușor - este o formă subtilă și poate fi remarcat doar în anumite condiții (de exemplu, când este liniște deplină în jur)

* tinitus sever - afectează semnificativ calitatea vieții pacientului, provocând stres, anxietate și dificultăți de concentrare.

În funcție de caracterul zgomotului:

* tinitus pulsatil - zgomotele sunt sincronizate cu bătăile inimii și indică adesea o problemă vasculară

* tinitus tonal - zgomotul este constant, cu o frecvență specifică, similar unui ton pur

* tinitus non-tonal - se percep zgomote mai complexe, cum ar fi șuierat, bâzâit, fluierat.

În funcție de localizare:

* tinitus unilateral - perceput într-o singură ureche

* tinitus bilateral - perceput în ambele urechi.

Tinitusul poate avea o varietate de cauze, iar identificarea cauzei exacte este esențială pentru a stabili cel mai potrivit tratament.

Printre cele mai comune cauze ale tinitusului se numără:

* pierderea auzului - pe măsură ce înaintăm în vârstă și celulele senzoriale din ureche se deteriorează, creierul începe să interpreteze această activitate anormală ca pe un sunet

* expunerea la zgomote puternice - concerte, împușcături, motoare puternice pot deteriora celulele senzoriale din urechea internă, ducând la tinitus

* infecții ale urechii sau alte afecțiuni - otite, meningita, tumori, dopurile de cerumen, pot provoca inflamație și iritație în ureche, ducând la tinitus

* boala Meniere - o afecțiune a urechii interne ce poate cauza tinitus, vertij și pierderea auzului

* probleme vasculare - anomalii ale vaselor de sânge din zona urechii, cum ar fi malformațiile arteriovenoase sau hipertensiunea arterială, pot provoca tinitus pulsatil

* leziuni ale capului sau gâtului - accidentări, intervenții chirurgicale pot afecta structurile urechii interne și nervii auditivi

* unele medicamente, cum ar fi aspirina, antibioticele sau anumite chimioterapice, pot avea ca efect secundar apariția tinitusului

* tulburări ale articulației temporomandibulare, articulația ce conectează maxilarul inferior de craniu, pot provoca tinitus.

Pe lângă zgomotele propriu-zise percepute, tinitusul mai poate fi însoțit și de simptome precum senzația de urechi înfundate, vertij, scăderea acuității auditive sau chiar pierderea auzului.

Dificultățile de concentrare, mai ales în medii liniștite, apar frecvent la persoanele afectate, la fel ca și iritabilitatea sau stările de anxietate, în special atunci când sunetele sunt deranjante. De asemenea, cei cu tinitus pot experimenta dificultăți în a adormi sau a rămâne adormite, din cauza sunetelor percepute.

Există o serie de factori de risc ce contribuie la apariția tinitusului, și, dintre aceștia, principalul factor este îmbătrânirea: pe măsură ce înaintăm în vârstă, auzul se deteriorează în mod natural, iar riscul de tinitus crește.

Expunerea la zgomote puternice este al doilea factor major ce poate contribui la apariția țiuitului în urechi. Cei ce utilizează frecvent căștile, mai ales la la volum mare, muncitorii în construcții, muzicienii, piloții, dar și cei ce lucrează în fabrici sau ateliere zgomotoase, prezintă un risc crescut de a dezvolta tinitus, la fel ca și cei cu anumite probleme de sănătate (hipertensiune arterială, probleme circulatorii, boli tiroidiene, infecții ale urechii). Unele femei pot experimenta tinitus în timpul sarcinii, din cauza modificărilor hormonale sau circulatorii ce apar.

Ce este vertijul?

Vertijul este este o senzație foarte neplăcută de amețeală sau pierdere a echilibrului, adesea descrisă ca apariția unui sentiment de rotire sau mișcare a corpului sau a mediului înconjurător, chiar și atunci când persoana afectată nu se mișcă.

Vertijul este o afecțiune complexă, de mai multe tipuri, iar înțelegerea acestor tipuri poate ajuta la diagnosticarea corectă și găsirea tratamentului potrivit. În general, vertijul poate fi clasificat în două categorii principale, în funcție de cauza apariției sale:

1. Vertij periferic - este cel mai frecvent întâlnit tip de vertij și își are originea în urechea internă sau în nervul vestibular, adică în partea urechii responsabilă pentru echilibru și coordonare.

Exemple de vertij periferic sunt:

* Vertijul pozițional paroxistic benign (VPPB) - apare atunci când mici cristale de calciu (otoliți) se desprind din poziția lor normală și se deplasează în canalele urechii interne; schimbările de poziție ale capului pot declanșa episoade scurte dar intense de vertij

* nevrita vestibulară - este cauzată de inflamația nervului vestibular, în general în urma unei infecții virale

* Boala Meniere - afecțiune cronică a urechii interne, caracterizată prin episoade recurente de vertij, tinitus și pierderea auzului

2. Vertij central - acest tip de vertij are originea în creier sau în trunchiul cerebral; este mult mai rar întâlnit decât vertijul periferic, și poate fi un semn al unei afecțiuni mai grave:

* Accidentul vascular cerebral (AVC) poate afecta zonele creierului responsabile pentru echilibru și coordonare, provocând vertij

* Tumorile cerebrale care afectează nervii sau zonele creierului implicate în echilibru pot cauza vertij

* Scleroza multiplă este o boală autoimună ce poate ataca mielina, substanța care protejează celulele nervoase, inclusiv pe cele implicate în echilibru

* Migrenele pot fi asociate cu vertij, înainte, în timpul sau după un atac migrenos

Ocazional, mai pot apărea și alte tipuri de vertij:

Vertijul de mișcare (kinetoza) apare atunci când există un conflict între percepțiile senzoriale din diferite organe (de exemplu ochii și urechea internă) în timpul mișcării, cum ar fi în călătoriile cu mașina, avionul sau vaporul.

Vertijul postural se referă la senzația de amețeală care apare la schimbarea bruscă a poziției corpului, și este adesea întâlnit la vârstnici.

Vertijul psihogen este cauzat de factori psihologici, neexistând leziuni fizice care sa îl explice; este asociat cu tulburări psihice, cum ar fi anxietatea sau atacurile de panică.

Cauzele apariției vertijului

Pot fi diverse, dar principalele sunt afecțiunile urechii interne (ce duc la apariția vertijului periferic) și problemele neurologice (ce pot duce la apariția vertijului central).

Alte cauze pot include problemele circulatorii (hipotensiunea ortostatică), tulburările metabolice (hipoglicemia, hipotiroidismul), unele afecțiuni sistemice (anemia, diabetul) ce pot contribui la apariția vertijului, și stresul și anxietatea, ce pot amplifica senzația de vertij. Și unele medicamente pot avea ca efecte secundare senzațiile de vertij.

Simptomele vertijului

Variază în funcție de cauza apariției acestuia, și includ, dar nu se limitează la:

* senzație de rotație - este cea mai caracteristică senzație, persoana afectată simțind că se învârte, sau că mediul înconjurător se rotește în jurul său

* pierderea echilibrului - dificultăți de a sta în picioare sau de a merge drept

* amețeală - o senzație generală de instabilitate sau de nesiguranță

*  grețuri și vărsături - sensibilitate gastrointestinală, mai ales în cazurile de vertij sever

* transpirații reci

* nistagmus - mișcări involuntare ale ochilor

*  tulburări de auz - în unele cazuri, vertijul poate fi însoțit de tinitus sau de pierderea temporară a auzului

* oboseală - o stare generală de epuizare sau slăbiciune, atât mentală cât și fizică

* tulburări de vedere - vedere încețoșată sau dublă

* anxietate - sentimente de panică sau frică asociate cu atacurile de vertij

Factori de risc

Printre factorii de risc ce pot favoriza apariția vertijului se numără deshidratarea (în special în condiții de căldură sau după o activitate fizică intensă, lipsa de lichide poate provoca amețeli), alcoolul și drogurile (consumate excesiv acestea pot afecta centrul de echilibru al organismului), medicația (unele medicamente au ca reacție adversă apariția vertijului), traumatismele craniene (leziunile capului sau ale gâtului pot afecta structurile ce controlează echilibrul), oboseala (poate face ca simptomele vertijului să fie mai intense).

Dacă te confrunți cu vertij, este cazul să mergi la medic specialist (ORL) pentru a stabili un diagnostic precis și a primi tratamentul adecvat, mai ales dacă vertijul apare brusc, este însoțit de leșin sau dureri severe de cap, dificultăți de vorbire sau slăbiciune accentuată, dacă durează mai mult de câteva ore sau dacă recidivează.

Aceeași recomandare este valabilă și pentru cei ce au suferit anumite leziuni ce pot duce la vertij, pentru cei ce au istoric medical de afecțiuni cardiovasculare, neurologice sau auditive, și pentru cei ce au început un nou tratament medicamentos care ar putea avea ca efect secundar vertijul.

Diagnosticul de vertij

Este un proces complex ce implică anamneza, evaluarea simptomelor pacientului (pentru a stabili natura vertijului și dacă este însoțit de alte simptome), examinarea fizică (examen ORL când se examinează urechile, nasul și gâtul pentru a identifica eventualele infecții, inflamații sau alte anomalii, și examen neurologic, când se pot evalua forța musculară, coordonarea, echilibrul), și investigații imagistice sau testări suplimentare, după caz, precum teste vestibulare sau chiar analize de sânge.

În funcție de rezultatele obținute, medicul va stabili un diagnostic și va recomanda tratamentul adecvat. Este important ca persoanele ce experimentează senzații de vertij să consulte medicul, deoarece acest simptom poate fi asociat cu diverse afecțiuni, unele potențial severe.

Boala Meniere

Este o tulburare a urechii interne ce afectează echilibrul și auzul și se caracterizează prin episoade recurente de vertij, tinitus, senzație de presiune sau plenitudine în ureche și hipoacuzie (pierdere temporară sau permanentă a auzului). Poate afecta pe oricine, dar este mai frecvent întâlnită la persoanele cu vârste intre 40 și 60 de ani.

Cauza exactă a acestei afecțiuni nu este pe deplin înțeleasă, însă se consideră că este legată de o acumulare excesivă de lichid în urechea internă, ceea ce duce la o presiune crescută (hipertensiune endolimfatică), ce afectează celulele senzoriale responsabile de auz și echilibru.

Alte cauze posibile ar putea fi factorii genetici, infecțiile virale la nivelul urechii interne ar putea declanșa sau agrava boala Meniere, la fel ca și unele alergii, traumatismele craniene sau anumite tulburări autoimune.

Simptomele bolii Meniere includ dar nu se limitează la: vertij, tinitus, hipoacuzie, greață și vărsături, instabilitate, oboseală și senzația de epuizare. Anxietatea și depresia pot apărea ca urmare a impactului bolii
asupra calității vieții.

Este important de menționat că intensitatea și frecvența simptomelor pot varia de la o persoană la alta, simptomele pot fi intermitente sau persistente, și, în unele cazuri, simptomele se pot agrava în timp.

Tratamentul bolii Meniere

Are ca scop principal reducerea severității și frecvenței episoadelor de vertij, îmbunătățirea calității vieții, și prevenirea progresiei bolii, deoarece aceasta este o afecțiune incurabilă.

Tratamentul medicamentos este de obicei de primă alegere, și include în primul rând medicamente antivertiginoase (reduc senzația de rotație), diuretice (ajută la eliminarea excesului de lichide și pot reduce presiunea în urechea internă), corticosteroizi (utilizați în cazuri acute pentru a reduce inflamația), și nu în ultimul rând medicamente antiemetice (pentru a controla greața și vărsăturile).

Alte opțiuni de tratament variază în funcție de simptomele pacientului și pot cuprinde modificări ale stilului de viață (dietă săracă în sare, reducerea stresului, evitarea factorilor declanșatori) la pacienții cu simptomatologie ușoară, terapie vestibulară (un program de exerciții special conceput pentru  îmbunătățirea echilibrului), sau chiar injecții în urechea medie sau intervenții chirurgicale în cazurile severe.

Terapia de reabilitare vestibulară

Este o componentă esențială în tratamentul afecțiunilor care provoacă vertij, precum boala Meniere. Această terapie se concentrează pe reeducarea sistemului vestibular, responsabil pentru echilibru și coordonare, astfel încât creierul să se adapteze la semnalele confuze primite de la urechea internă.

Este efectuată de kinetoterapeuți specializați în reabilitare vestibulară, printr-un program personalizat, adaptat nevoilor fiecărui pacient, cu exerciții precum mișcări ale capului (lente și controlate, pentru a stimula sistemul vestibular), exerciții de echilibru (stând pe un picior, mers pe o linie dreaptă sau utilizând o platformă instabilă), exerciții vizuale (coordonarea mișcărilor capului cu privirea), și exerciții de coordonare (mișcări complexe ce implică atât trunchiul cât și membrele).

Beneficiile terapiei vestibulare includ reducerea vertijului (exercițiile ajută la diminuarea intensității și frecvenței episoadelor de vertij), îmbunătățirea echilibrului (pacienții devin mai siguri pe picioare și își pot relua activitățile zilnice), reducerea anxietății asociată cu frica de cădere și creșterea încrederii în sine.

Pe lângă tinitus, boala Meniere și alte tipuri de vertij, există și alte afecțiuni ale urechii interne care pot influența atât auzul, cât și echilibrul. Aceste afecțiuni pot varia în ceea ce privește severitatea și durata simptomelor, dar toate au în comun faptul că afectează, într-un mod sau altul, sistemul vestibular.

Câteva exemple de astfel de afecțiuni pot fi:

* Labirintita - inflamația labirintului (o structură din urechea internă) poate provoca vertij, tinitus, pierderea echilibrului și uneori hipoacuzie; poate fi cauzată de infecții virale sau bacteriene, alergii sau tulburări autoimune

* Vestibulopatia - o afecțiune care afectează funcția vestibulară a urechii interne, provocând probleme cu echilibrul și coordonarea

*  Neuromul acustic - o tumoră benignă care se dezvoltă pe nervul acustic, provocând tinitus, vertij sau pierderea auzului

* Sindromul de hipersensibilitate vestibulară - o condiție în care sistemul vestibular este extrem de sensibil, provocând episodic vertij și disconfort

*  Infecțiile virale - anumite infecții, precum gripa sau infecțiile de tip herpes, pot afecta urechea internă.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News