Tulcea: Numărul infracţiunilor din mediul şcolar s-a dublat

Numărul infracţiunilor înregistrate în şcolile din judeţul Tulcea s-a dublat în anul şcolar 2018-2019 faţă de cel din anul precedent, arată statisticile făcute publice de autorităţile judeţului. 

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Daniel Grădinaru, a declarat, marţi, în şedinţa Colegiului prefectural al judeţului Tulcea, că, în al doilea semestru al anului şcolar 2018-2019, numărul infracţiunilor a fost mai mare cu peste 50% decât cel din aceeaşi perioadă a anului şcolar precedent. 'La nivelul judeţului, în semestrul al doilea, au fost înregistrate, 16 infracţiuni, cu şase mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului şcolar 2017-2018. Dintre acestea, 10 au fost înregistrate în şcoli generale, iar şase în licee', a afirmat şeful IPJ Tulcea. Grădinaru a mai spus că infracţiunile înregistrate în unităţile şcolare nu au avut un grad de pericol social ridicat, ele fiind săvârşite de 14 elevi, un profesor, un şofer de microbuz şi un părinte.

'Majoritatea faptelor sunt săvârşite în incinta unităţilor de învăţământ, cu excepţia a două fapte care au fost săvârşite în zona adiacentă şcolii. Victimele infracţiunilor comise în mediul şcolar sunt elevi, cu excepţia unui cadru didactic, victimă a unei infracţiuni de furt', a menţionat şeful IPJ. Nouă din infracţiunile comise au avut loc în mediul urban, şapte în municipiul Tulcea, iar restul în oraşele Isaccea şi Babadag, potrivit sursei citate. IPJ a acordat sprijin conducerii unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru elaborarea şi actualizarea Planurilor de pază, conform prevederilor Legii nr. 333/2003, cu modificările şi completările ulterioare. 'S-a constatat o receptivitate şi sprijin pe această linie, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) şi a majorităţii autorităţilor locale, fiind însă ridicată problema finanţării sistemelor de pază din cadrul unităţilor şcolare existente', a punctat Grădinaru.

Potrivit ISJ, în primul semestru al acestui an şcolar, în unităţile din judeţ s-au înregistrat 19 cazuri de violenţă. Astfel, numărul total al infracţiunilor raportate în anul şcolar care s-a încheiat săptămâna trecută, în judeţul Tulcea se ridică la 35. În anul şcolar 2017-2018, ISJ a constatat 17 cazuri de loviri şi alte violenţe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel