Tulcea: Două unităţi şcolare riscă să rămână fără căldură

Alegeri prezidentiale 2024

Două unităţi de învăţământ din judeţul Tulcea, Liceul Teoretic "Dimitrie Cantemir" din oraşul Babadag şi şcoala gimnazială din comuna Murighiol, riscă să rămână fără căldură în această iarnă din cauza lipsei combustibilului şi a unor lucrări de modernizare.

Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Lucica Popişcă, a precizat că situaţia de la nivelul liceului din oraşul Babadag nu este similară cu cea de la nivelul şcolii generale, în timp ce primarul oraşului, Georgian Caraman, a afirmat că lipsa combustibilului pentru liceu se explică prin lipsa banilor.

"Noi nu avem nici bani de salarii până la finele anului. Aşteptăm rectificarea bugetară. Liceul are nevoie de cel puţin 80.000 de lei pentru asigurarea căldurii pe timpul iernii din cauză că pe lângă liceu există o cantină, un internat, dar şi o grădiniţă", a declarat, pentru AGERPRES, primarul Caraman.

La şcoala generală din comuna Murighiol, directoarea Adina Deaconescu se teme că lucrările de reabilitare derulate în unitate, începute în luna august de autoritatea locală, îi vor pune pe elevi în situaţia de a învăţa în frig.

Suma pentru lucrările de reabilitare a şcolii din comuna Murighiol este de 1.967.033 lei, fiind asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) II, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale.

"Ni s-a promis începerea lucrărilor din luna noiembrie a anului trecut şi am aşteptat ca ele să se desfăşoare în vacanţă, dar ele au început în august. Pe mine m-a bucurat că au venit şi au deschis şantierul şi sper ca lucrările să se încheie în martie", a afirmat Deaconescu.

Ea a mai spus că a solicitat primăriei 25.000 de lei pentru punerea în funcţiune a unor teracote care să încălzească sălile de clasă, însă în lipsa unui răspuns a decis ca din banii obţinuţi din arendarea a 20 de hectare de teren agricol, deţinute de instituţia de învăţământ, o sumă să fie folosită pentru cumpărarea unor teracote şi calorifere.

"După şedinţa Consiliului Local Murighiol, urmează hotărârea de consiliu, urmează să ni se transmită, urmează să refac bugetul, un demers întreg ce cere timp şi mi-a fost teamă că vine iarnă. Aşa că am cumpărat caloriferele şi teracotele", a mai spus Deaconescu.

În ciuda instalaţiilor de încălzire achiziţionate, există posibilitatea ca frigul să creeze probleme elevilor, cât timp la etajul şcolii se desfăşoară lucrări de reparaţie, iar în şcoala din Plopu, unde au fost mutaţi copii care învaţă în două clase, este dificil de găsit o soluţie tehnică pentru punerea în funcţiune a unei teracote, potrivit sursei.

Primăria nu a pus la dispoziţia unităţii de învăţământ personalul şi mijloacele tehnice necesare tăierii lemnelor achiziţionate de şcoală, susţinând că nu are angajaţi, aşa că lemnele au fost tăiate de părinţii elevilor, de profesori şi de personalul auxiliar.

"Am spart lemne şi mai spargem că trebuie duse şi la şcoala din Plopu", a afirmat Aftenie Mihăilă, angajat al şcolii generale din comuna Murighiol.

În replică, primarul comunei, Filip Ivanov, a declarat că suma solicitată de şcoală este prea mare şi că încearcă să găsească soluţii pentru unitatea de învăţământ.

"Cred că lucrurile se pot rezolva cu mai puţini bani decât cere şcoala. În iunie, şcolile din Plopu şi Sarinasuf vor intra în reabilitare totală. Într-o lună, centralele care se vor achiziţiona vor fi puse în funcţiune. Ele au nevoie de peleţi. Nimeni nu este rău intenţionat şi nu vrea să lase copiii din şcoală să îngheţe iarna în clase", a mai spus Ivanov.

La rândul lui, proiectantul lucrării de modernizare a şcolii generale Murighiol, Doru Paltarac, a menţionat că proiectul prevede anveloparea unităţii, înlocuirea acoperişului, refacerea grupurilor sanitare pentru elevi, a instalaţiilor de energie electrică, de energie termică, amenajarea unei scări exterioare.

"Avizarea a durat foarte mult, iar din acest motiv lucrările au început cu întârziere. În trei sau patru luni de zile, trebuie să se încheie", a afirmat Paltarac.

Situaţia din şcoala comunei Murighiol a atras şi atenţia autorităţilor judeţene, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) spunând că autorităţile locale trebuie să sprijine unităţile de învăţământ, conform legislaţiei în vigoare.

"Beneficiar al proiectului este primăria, nu şcoala, aşa că primăria, cea care a aplicat proiectul de reabilitare, trebuie să sprijine şcoala. Uneori se uită acest lucru şi primăria nu acordă sprijin, cum e cazul Primăriei Murighiol, iar ca atare directorul se descurcă de unul singur atât cu relocarea claselor, cât şi cu amenajarea curţii şi pregătirea lemnelor de iarnă", a afirmat Popişcă.

Ea a mai spus că nu există temei legal pentru sancţionarea autorităţilor locale care nu sprijină activitatea instituţiilor de învăţământ.

Potrivit sursei, restul unităţile şcolare din judeţ au asigurat combustibilul necesar încălzirii pe timpul iernii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel