Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) din Tulcea a înregistrat de la începutul lunii două focare noi de pestă porcină africană (PPA) şi o suspiciune, mai multe suine fiind ucise ca măsură de prevenţie, a declarat pentru AGERPRES directorul instituţiei, Mitică Tuchilă.
Cele mai multe suine sacrificate, respectiv 11, au fost la Izvoarele, iar cel de-al doilea focar, cu un singur porc ucis, s-a înregistrat în satul Slava Cercheză, în timp ce suspiciunea de PPA a fost semnalată în localitatea Fântâna Mare. 'Avem localităţi în care PPA nu evoluează, dar ele sunt cuprinse în zona de supraveghere de 10 kilometri a altor focare apărute atât în gospodăriile populaţiei, cât şi în mediul sălbatic', a afirmat directorul DSVSA.
El a mai spus că repopularea gospodăriilor private cu suine nu este recomandată deocamdată. 'Restricţiile pentru popularea gospodăriilor private cu suine se menţin timp de 12 luni de la identificarea focarului. Această perioadă se poate mări cu încă 12 luni, în funcţie de situaţia epidemiologică din judeţ', a menţionat directorul Tuchilă. În ceea ce priveşte exploataţiile comerciale de porci care au fost afectate de PPA, doar în cazul uneia dintre ele, cea din Satu Nou, medicii veterinari au decis închiderea focarului. 'Alte două exploataţii comerciale care doresc să-şi repopuleze fermele, cele din Văcăreni şi Garvăn, sunt în procedura de repopulare prin introducerea porcilor santinelă, urmând ca după testările şi supravegherea clinică şi serologică, cele două societăţi să-şi poată repopula fermele, sub o strictă supraveghere sanitar-veterinară', a menţionat directorul DSVSA.
Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare, judeţul Tulcea avea la finele săptămânii trecute cele mai multe focare active de PPA din România, respectiv 361 şi 165 de cazuri înregistrate la mistreţi. De asemenea, 215 focare din judeţ au fost închise, iar populaţia şi societăţile comerciale din judeţ au primit despăgubiri în valoare totală de 46.605.550 de lei. Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, iar evoluţia focarelor a fost foarte intensă după înregistrarea primelor cazuri în judeţul Tulcea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News