Directori generali europeni ai pescuitului şi acvaculturii au participat, miercuri, la o reuniune organizată la Murighiol, Delta Dunării, de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în cadrul manifestărilor prilejuite de Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean (CJ) Tulcea.
”După cum a declarat secretarul de stat Daniel Botănoiu, reuniunea este una extrem de importantă în ceea ce priveşte identificarea soluţiilor pentru ca acvacultura să reprezinte acel sector care va avea responsabilitatea de a prelua sarcina de pe umerii resursei naturale în activitatea de pescuit. Acvacultura are un rol important, în sensul creării de noi locuri de muncă, fiind un sector în creştere, care trebuie să răspundă nevoii din ce în ce mai mare de peşte şi produse din peşte", se arată în comunicatul de presă al CJ.
Potrivit sursei, acvacultura trebuie să răspundă provocărilor privind schimbările climatice, lipsa forţei de muncă, pregătirea profesională necesară în acest sector, astfel încât să devină durabilă şi să satisfacă cerinţele societăţii.
La rândul lui, guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Cătălin Ţibuleac a subliniat că judeţul Tulcea are în acest moment, la nivel naţional, cea mai mare suprafaţă certificată pentru agricultură ecologică, respectiv 55.000 de hectare, suprafaţă pe care autorităţile intenţionează să o dezvolte.
"Guvernatorul ARBDD şi-a exprimat convingerea că în urma reuniunii vor reieşi acele concluzii care să permită o dezvoltare durabilă a acvaculturii şi a pescuitului la nivel european şi, implicit, în Delta Dunării, în strânsă armonie cu prezervarea biodiversităţii", mai menţionează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News