Un caz grav al unei paciente cu o tumoră tiroidiană gigantă a fost rezolvat cu succes de către medicii de la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB). Intervenția a durat nouă ore.
Femeia de 57 de ani, fumătoare, cu gușă polinodulară voluminoasă și hipertiroidie severă s-a prezentat recent la Spitalului Universitar de Urgență București. Ea se afla în evidența unui serviciu de endocrinologie, de unde a fost îndrumată către Secția de Chirurgie Toracică de la SUUB.
Pacienta urma un tratament endocrinologic din septembrie 2018, iar în ultimele 3 luni a prezentat creșterea accentuată în volum a gușii, cu apariția răgușelii, a dificultății la înghițit și apariția senzației de sufocare.
O echipă multidisciplinară formată din medici specializați în ORL, chirurgie toracică, endocrinologie, ATI, a formulat diagnosticul: tumoră tiroidiană gigantă probabil malignă, cu invazie intertraheo-esofagiana. Adenopatie spinală stângă. Sindrom Gerhardt. Hipertiroidism sever (în limbaj simplificat – cancer tiroidian cu invazia căilor respiratorii și digestive).
„Echipa chirurgicală mixtă ORL- Chirurgie toracică a practicat ablația radicală a tumorii tiroidiene gigante, evidare ganglionară spinală stângă, traheotomie de necesitate (adică s-a îndepărtat toată tumora și s-a montat tub traheal pentru respirat, având în vedere paralizia corzilor vocale prin invazia tumorală a nervilor recurenți). Intervenția chirurgicală a durat aproximativ nouă ore. Pacienta este cu evoluție lent favorabilă, conștientă, cooperabilă, în parametrii așteptați. Pacienta are indicație de tratament oncologic adjuvant – radioterapie și chimioterapie concomitente, la 6-8 săptămâni de la intervenția chirurgicală", arată un comunicat de presă al SUUB.
Echipa multisciplinară a fost formată din: dr. Daniela Vrînceanu, medic coordonator Compartiment ORL, dr. Adrian Ștefan (Compartiment ORL), dr. Mihai Rădulescu și dr. Andrei Dobrea (Compartiment Chirurgie toracică), dr. Ileana Popescu (Cardiologie), dr. Geta Stănescu, medic primar hematolog, dr. Oana Dumitrașcu (ATI), dr. Dan Stan (ATI), dr Sevim Baubec (ATI), dr. Anca Pascal (ATI), dr. Laura Manda (Chirurgie I).
„Malignizarea (transformarea în cancer a gușii) este o complicație care apare la gușile vechi neglijate, de unde rezultă concluzia că orice mărire a glandei tiroide necesită consult și investigații, ca primă etapă prin medicul endocrinolog care stabilește tratamentul și, la nevoie, îndrumă pacientul către chirurg", spune dr. Daniela Vrînceanu, medic coordonator Compartiment ORL din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București.
Medicii atrag atenția, încă o dată, asupra faptului că la apariția primelor semn de boală, este necesară prezentarea la medic. Diagnosticul pus de la apariția primelor semne de boală, într-un stadiu incipient face ca întreg tratamentul să poată avea rezultate mult mai bune pentru pacient, iar șansele sale de supraviețuire și vindecare în diversele tipuri de cancer să crească considerabil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu