Tupeul unui tânăr aflat la volanul unei mașini șochează prin modul de manifestare față de o fată care și-a permis să traverseze mult prea încet. Considerând că răbdarea i-a fost mult prea mult pusă la încercare, șoferul nu s-a mulțumit numai să o apostrofeze pe tânără, dar chiar a întors mașina și a lovit-o intenționat.
Potrivit România TV, incidentul a avut loc, marți după-amiază, pe strada Brestei din Craiova. Şoferul vinovat este un tânăr de 18 ani, care tocmai ieșea cu mașina sa dintr-o benzinărie. În același moment, tânăra a traversat strada. Șoferul i-a dat prioritate, dar a început să strige după ea pe stradă. În urma unui schimb dur de replici care pare să fi avut loc între cei doi, în timp ce tânără își continua drumul, șoferul a tras de volan și a intrat intenționat în fată, trântind-o la pământ, după care a părăsit în viteză locul faptei. Evenimentul a fost surprins de o cameră de filmat ce aparține benzinăriei.
Personalul benzinăriei a fost cel care a sunat la 112. Tânăra lovită, în vârstă de 19 ani, a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Craiova pentru investigaţii. Din fericire, starea ei este bună.
Tânărul șofer vinovat a fost identificat și acuzat de tentativă de omor calificat. Procurorii au cerut arestarea sa preventivă pentru 29 de zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu