Nouă școli din București își suspendă cursurile, vineri și luni, iar 92 vor avea program scurt, pentru pregătirea sălilor unde vor avea loc alegeri, potrivit unei informări transmise de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB).
Potrivit ISMB, nouă unități de învățământ din 418 își suspendă, vineri și luni, cursurile. Acestea sunt Colegiul Național de Muzică George Enescu (ei au ore și sâmbăta acolo și le suspendă), Liceul Teoretic Nicolae Iorga, Școala Gimnazială Herăstrău, Școala Gimnazială Nicolae Titulescu, Școala Gimnazială nr. 7, Școala Gimnazială nr. 179, Școala Gimnazială nr. 184, Liceul Teoretic Waldorf, Școala Gimnazială nr. 156.
„Suspendarea cursurilor nu înseamnă pentru cele nouă unități de învățământ că elevii nu vor face deloc ore acolo vineri și luni. Cele nouă unități de învățământ au particularitatea lor. Ceea ce trebuie adăugat este faptul că toate aceste nouă unități vor recupera orele, potrivit unei decizii a CA - ului școlii, însemnând un program stabilit de ei și comunicat elevilor și familiilor”, arată ISMB.
Un număr de 92 de unități de învățământ își scurtează programul de lucru, însemnând perioada orelor și a pauzelor, fără a fi nevoie aici de recuperare, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News