Turcan, atac la liderii politici după respingerea moțiunii

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susține că Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu și Traian Băsescu "sunt rupți complet de ceea ce așteaptă oamenii de la clasa politică" și că au demonstrat acest lucru prin felul în care s-au comportat în plenul Parlamentului la dezbaterile pe moțiunea de cenzură.

"Moțiunea de cenzură este un instrument democratic. PNL a folosit acest instrument instituțional democratic împotriva unui abuz care a uimit și România și pe partenerii noștri internaționali. Chiar dacă rezultatul votului a fost acesta, în sensul în care moțiunea nu a trecut, cred că vocea oamenilor trebuie ascultată și, din nefericire, schimbul de replici pe care l-am auzit astăzi în Parlament demonstrează că atât dl Dragnea, cât și dl Tăriceanu, chiar și fostul președinte sunt rupți complet de ceea ce așteaptă oamenii de la clasa politică", a declarat Raluca Turcan, după votul prin care moțiunea a fost respinsă.

În opinia acesteia, oamenii care protestează în stradă doresc de la politicieni un comportament onest, transparent și principial, și nu "unirea unor politiceni în dosare de corupție".

"Din nefericire, România a fost marcată foarte mult timp de alianțe, înțelegeri transpartinice în dosare de corupție care au îndepărtat foarte mult clasa politică de cetățenii de rând. Cred că Parlamentul se poate recredibiliza, cred că trebuie să învățăm ceva din mesajul străzii, din protestele de stradă, cred că trebuie să existe o responsabilitate politică pentru uriașa fraudă de încredere și pentru ordonanța rușinoasă. Faptul că a fost abrogată arată că s-a greșit și cineva trebuie să răspundă. Problema s-a mutat în momentul de față de la Guvern la Parlament, dar fondul problemei nu este rezolvat. Românii din stradă nu au garanția că astfel de mișcări, astfel de decizii nu se vor mai repeta, că nu vom mai avea coaliții în detrimentul cetățenilor simpli, care așteaptă să reușească în România printr-un tratament egal în fața legii", a spus Raluca Turcan, potrivit Agerpres.

Moțiunea de cenzură inițiată de PNL și USR împotriva Guvernului Grindeanu a fost respinsă miercuri de plenul reunit al Parlamentului. S-au înregistrat 161 de voturi "pentru" și 8 "împotrivă". Pentru a fi adoptată moțiunea ar fi trebuit să întrunească cel puțin 233 de voturi pentru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel