Deputatul PDL Raluca Turcan consideră că actuala echipă guvernamentală condusă de Victor Ponta, nu face decât să înlocuiască agenda socială și economică firească a guvernului cu o agendă strict politică de partid, îndreptată, în principal, împotriva președintelui Traian Băsescu.
”Guvernul Ponta nu are nicio agendă de priorităţi economice, este doar un instrument politic în lupta USL cu şeful statului. De la preluarea guvernării de către USL asistăm la înlocuirea agendei sociale şi economice fireşti a guvernului, strict cu o agendă politică de partid, în care fie se poartă bătălii cu şeful statului, fie se tranşează poziţii politice pentru câştigătorii alegerilor locale, fie se urmăreşte rezolvarea unor probleme în Justiţie, cum a fost implicarea Grăjdan-ISC în cazul Adrian Năstase”, susține Raluca Turcan, într-un comunicat de presă.
Democrat-liberala consideră că ”la conducerea lui Victor Ponta, guvernul României a devenit doar un instrument utilizat la consolidarea puterii politice a USL”, lucru de altfel, spune ea, confirmat și de către Victor Ponta.
”Recunoaşterea de către premierul Ponta a faptului că 75% din timpul şedinţelor de guvern se consumă pe discuţii politice şi imagine, implică nu doar o dezbatere morală, ci o discuţie reală despre consecinţele nefuncţionalităţii guvernului României, într-un moment în care în UE există grave probleme economice, iar România trebuie să-şi apere stabilitatea economică dobândită cu sacrificii de români în 3 ani de criză grea”, arată Raluca Turcan.
Considerând că actualul Executiv dovedește ”doar amatorism și improvizație la guvernare”, cu 4 miniştri schimbaţi într-o lună de zile, democrat-liberalul afirmă că România a traversat criza economică în condiții bune pentru că ”a existat un plan de priorităţi de acţiune economică, care cu bune şi rele, a fost urmat până la momentul în care ţara a devenit stabilă. Ce se întâmplă de când a preluat USL guvernarea este abandonarea oricărui plan de evoluţie economică. Interesul este unul singur: mai multă putere politică prin încercuirea PDL şi a Preşedintelui”, conchide Raluca Turcan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News