Turcan: Nu scad veniturile, ci cresc salariile lăsate mereu în urmă

Ministrul Muncii, Raluca Turcan
Ministrul Muncii, Raluca Turcan

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat noi măsuri pentru salariile românilor.

„Astăzi, în ședința de guvern, a fost aprobat memoul care stabilește principiile care vor sta la baza reanalizării și elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Acest memorandum a fost semnat de către toate Ministerele și reprezintă, practic, angajamentul pe care Ministerele îl iau ca, într-o perioadă de 30 de zile, să prezinte propriile soluții, propria viziune, pentru familiile ocupaționale pe care le coordonează, astfel încât să reașezăm sistemul de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice”, a transmis Turcan, la Palatul Victoria.

Se doresc tensiuni sociale prin intoxicare

„Există o intenție clară de a provoca tensiuni sociale mințind că guvernul și Ministerul Muncii vor tăia veniturile oamenilor, iar aceasta este o intoxicare care, de obicei, prinde, fiindcă sunt mulți oameni nelămuriți, mulți oameni îngrijorați de veniturile pe care le au.

Dar, în același timp, să știți că sunt foarte mulți oameni care sunt convinși că, în această perioadă, sunt oameni politici și alți amatori care din asta trăiesc, din intoxicare. Ca ministru, este datoria mea să lămuresc orice intoxicare apare în spațiul public și voi răspunde de fiecare dată, cu condiția să mi se solicite un punct de vedere, ceea ce de multe ori nu s-a întâmplat până în acest moment”, a continuat ea.

Cei lăsați în urmă vor primi salarii mai bune

„Prin această conferință de presă vreau să afirm apăsat, așa cum a făcut și premierul, că prin memorandumul pe care l-am adoptat astăzi nu punem bazele niciunei măsuri de scădere a veniturilor în România, ci dimpotrivă. Prin acest memorandum intenționăm să creștem acele salarii care au fost mereu lăsate în urmă prin inechitățile legislației adoptate în trecut.

De asemenea, salarizarea în sectorul public va deveni unitară, predictibilă, echitabilă și va fi în corelație cu eficiența instituțiilor publice. Acest guvern și-a asumat încă de la începutul mandatului să demareze (...) o reformă a marilor sisteme publice, ceea ce înseamnă, de fapt, ca statul să fie capabil să susțină servicii publice de calitate și să garanteze egalitate, sustenabilitate, predictibilitate și echitate în salarizarea publică și în sistemul de pensii”, a conchis ministrul Muncii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel