Vicepreședintele PDL, Raluca Turcan, a declarat marți cadrul unei conferințe de presă că democrat-liberalii nu vor participa la întâlnirea grupurilor parlamentare cu președintele Parlamentului European (PDL), Martin Schulz. Motivul: s-a implicat în campania electorală din România alături de Victor Ponta, ignorând astfel principiile de imparțialitate ale PE, potrivit Agerpres.
Raluca Turcan confirmă declarațiile președintelui PDL, Vasile Blaga, și susține că democrat liberalii nu vor lua parte la discuții politice cu Martin Schulz. Aceasta deoarece, potrivit d-nei Turcan, președintele PE îi face campanie electorală prim-ministrului Victor Ponta. ”Răspunsul la această întrebare a fost acordat de preşedintele Vasile Blaga şi este unul foarte clar. La discursul preşedintelui Parlamentului European din plenul Parlamentului României vom participa. La discuţii care să asigure un echilibru politic pentru motivul pentru care domnul Schulz se află în România, acela de a face campanie electorală domnului Victor Ponta, nu vom participa. La întâlnirea preşedintelui PE cu grupurile parlamentare nu vom merge. Atât timp cât preşedintele PE ignoră cerinţele de imparţialitate pe care le are în momentul în care devine preşedinte al PE şi se implică într-o campanie electorală naţională alături de premierul Victor Ponta şi merge să taie panglici şi, din nefericire, să caute şi să vâneze voturi pentru Victor Ponta, noi nu putem gira printr-o întâlnire cu grupul parlamentar al PDL un astfel de demers. Credem că este împotriva principiilor care guvernează Parlamentul European,” a declarat Raluca Turcan.
Aceasta adaugă faptul că Victor Ponta, în calitatea sa de premier, ar trebui să-și ocupe timpul cu cerințele UE, nu să meargă în campanie. ”Considerăm, ca oameni politici responsabili, că Victor Ponta trebuie să stea la Guvern. Victor Ponta nu ar trebui să plece în campanie electorală pentru că, din nefericire, 10,5 miliarde de euro sunt puse în pericol de această campanie iresponsabilă în care pleacă toţi membrii Guvernului. Guvernul ar trebui să stea să răspundă tuturor cerinţelor Uniunii Europene să determine forurile europene să renunţe la suspendarea banilor pe cele trei axe.(...) Victor Ponta n-ar trebui să meargă în campanie electorală, iar preşedintele PE n-ar trebui să încurajeze un astfel de demers,” spune vicepreședintele PDL.
Președintele PE, Martin Schulz, va petrece - la invitația președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea - zilele de marți și miercuri în România, timp în care se va întâlni cu autorități din țara noastră și va susține un discurs în plenul Legislativului din București. Marți, dl. Schulz a mers la Târgu Jiu, alături de Victor Ponta, Valeriu Zgonea și ministrul Mediului și Pădurilor, Rovana Plumb, pentru a vizita o stație de epurare a apei finanțată din founduri europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu