Liderul deputaţilor liberali Raluca Turcan a susţinut că fostul ministru al Educaţiei Valentin Popa a emis, înainte de a demisiona, un ordin prin care sunt disponibilizaţi 4.000 de profesori, personal didactic neauxiliar şi personal nedidactic.
"În mod repetat am spus că în sistemul educaţiei nu sunt bani pentru plata salariilor, în mod repetat Guvernul PSD - ALDE a spus că este o invenţie a Opoziţiei. Astăzi vă prezentăm un ordin de ministru prin care, cu un ultim gest disperat, fostul ministru Popa, de la Suceava, a semnat disponibilizarea a 4.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ - este vorba de profesori, personal didactic auxiliar şi nedidactic.
Prin acest ordin de ministru practic se consfinţeşte ceea ce în decursul ultimelor săptămâni am spus în mod repetat: nu sunt bani pentru plata salariilor, urmează să se comaseze şcoli, să se desfiinţeze posturi şi să se ajungă la disponibilizări. Aceasta este o dovadă a faptului că această guvernare este antiromânească", a declarat Turcan, la Parlament.
Ea a susţinut că acest ordin de ministru a fost de curând publicat în Monitorul Oficial.
"Prin acest ordin, fostul ministru care spunea că a demisionat dintr-un gest de onoare pentru români şi România confirmă faptul că Guvernul disponibilizează 4.000 de profesori şi cadre didactice", a adăugat Raluca Turcan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News