Turcescu încălzeşte publicul pentru Radu Moraru

turcescu
turcescu

B1Tv şi Evenimentul Zilei au anunţat semnarea unui contract cu De altfel, Turcescu s-a dovedit bine informat, fiind primul care a pus pe piaţă varianta Parchetului în cazul reţinerii omului de afaceri. Textul difuzat de Turcescu are în mod clar aspectul unei ciorne. Acesta putea fi obţinut fie de la o sursă din mediul politic (ceea ce arată că procurorii merg pentru aprobare la politicieni, cu textul rechizitoriului, confirmând teza arestării politice), fie de la Parchet (ceea ce arată că Turcescu e omul prin care procuratura îşi transmite mesajele).

Revenind la colaborarea lui Turcescu cu mogulul cel bun, Bobby Păunescu, să notăm că emisiunea "100%" se va difuza  de la orele 20 la 21, deci va acţiona ca element de încălzire pentru Naşul Moraru. Practica este cunoscută în televiziuni, când o emisiune despre care se crede că va avea un rating mic, dar totuşi  peste cel al jurnalului de ştiri, este plasată înaintea emisiunii vedetă, ca să fixeze, cât de cât, un public pentru principala producţie a zilei.

Amintim că Turcescu a fost moderatorul dezbaterii din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, servind candidatului Băsescu, căruia i-a acceptat fără comentarii jurământul strâmb "Nu am lovit copilul cu pumnul".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel