Mii de persoane s-au adunat joi pentru a-l saluta pe noul primar al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, cu ocazia preluării funcţiei, la câteva zile după înfrângerea răsunătoare suferită de partidul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.
După ce şi-a ridicat mandatul de la tribunalul Caglayan din Istanbul, Imamoglu a sosit la sediul primăriei pentru ceremonia de predare-primire.
'Toţi împreună vom repara pagubele provocate democraţiei', a declarat noul primar, urcat pe un autobuz de campanie, către asistenţă. 'Poporul Istanbulului şi-a confirmat încrederea în republică şi în democraţie', a adăugat Imamoglu, al cărui mandat va fi de cinci ani. Ekrem Imamoglu, necunoscut pînă acum câteva luni, candidat al Partidului Republican al Poporului (CHP), a câştigat la o foarte mică diferenţă scrutinul din martie, dar votul a fost anulat la cererea preşedintelui Erdogan, care a denunţat 'nereguli'.
Duminică, Imamoglu l-a învins din nou pe candidatul lui Erdogan, cu 54% din voturi. Partidul islamo-conservator al lui Erdogan, AKP (Justiţie şi Dezvoltare), controlează totuşi 25 de districte din cele 39 ale metropolei, şi deţine o majoritate clară în consiliul municipal. Conştient de raportul de forţe, Imamoglu s-a declarat, în primul discurs pronunţat după scrutin, 'pregătit să lucreze în armonie' cu Erdogan. La alegerile locale din martie, partidul AKP a fost învins şi în capitala ţării, Ankara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News