Turcia a anunțat că va primi turişti nevaccinaţi în sezonul estival

Turcia a anunțat că va primi turişti nevaccinaţi în sezonul estival / Sursă foto: Pexels
Turcia a anunțat că va primi turişti nevaccinaţi în sezonul estival / Sursă foto: Pexels

Turcia nu va solicita dovadă de vaccinare turiștilor străini care vor ajunge pe teritoriul său. De asemenea, se ia în calcul și varianta privind eliminarea testelor negative la sosire.

Turcia a anunţat, luni, că aşteaptă turişti britanici şi din alte ţări în sezonul estival, precizând că nu va solicita dovadă de vaccinare şi, după 15 aprilie, se va stabili dacă vor mai fi cerute rezultate negative la teste anticoronavirus, potrivit Mediafax.

„Îi aşteptăm cu braţele deschise pe turiştii britanici. Colaborăm cu autorităţile britanice pentru a asigura că sunt aplicate procedurile necesare”, a declarat Mehmet Ersoy, ministrul turc al Turismului, potrivit postului ITV. După 15 aprilie, autorităţile vor stabili dacă turiştii străini vor mai trebui să prezinte rezultat negativ la teste anti-Covid-19 la frontiera Turciei, scrie digi24.ro.

„Noi nu vom solicita paşapoarte de vaccinare din partea turiştilor internaţionali care vin la noi în ţară”, a precizat Mehmet Ersoy.

După 15 aprilie, autorităţile turce vor stabili dacă turiştii străini vor mai trebui să prezinte rezultat negativ la teste anti-Covid-19 la frontiera Turciei. „Noi avem proceduri vamale de nivel mondial, care asigură că riscul transmiterii virusului va fi redus în timpul călătoriilor în Turcia”, a subliniat Mehmet Ersoy, precizează Publika.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel