Turcia activează rachetele antiaeriene ruseşti, în ciuda ameninţărilor americane

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Turcia a anunțat că îşi va activa rachetele antiaeriene ruseşti, în ciuda ameninţărilor cu sancţiuni americane.

Turcia îşi va folosi rachetele antiaeriene ruseşti, în ciuda ameninţărilor cu sancţiuni americane, a declarat sâmbătă un oficial guvernamental turc, la două zile după o întâlnire între preşedinţii Recep Tayyip Erdogan şi Donald Trump la Casa Albă, relatează AFP şi Reuters, citează Agerpres.

"Vom face ce avem de făcut, iar (sistemul de rachete) va deveni utilizabil. Modul în care va fi utilizat va face obiectul unei decizii ulterioare", a declarat Ismail Demir, însărcinat cu achiziţii de armament în cadrul Ministerul Apărării turc, pentru postul de televiziune CNN Turcia.

"Trebuie să respectăm acordul pe care l-am semnat, iar acest lucru este în interesul ţării noastre", a adăugat el.

"Turcia nu va da înapoi"

Vineri, purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc a declarat că "Turcia nu va da înapoi şi va activa rachetele S-400".

Aceste rachete sunt subiectul unei dispute majore între Ankara şi Washington, iar chestiunea a fost evocată la întâlnirea de joi de la Washington între Erdogan şi Trump.

Turcia va rămâne sub ameninţarea unor sancţiuni suplimentare pentru că a achiziţionat sistemul de rachete S-400, considerat ca una dintre bijuteriile industriei militare ruse, în ciuda protestelor Washingtonului, care afirmă în special că aceste arme nu sunt compatibile cu dispozitivele NATO.

O lege din 2017 impune administraţiei americane să sancţioneze orice ţară care ar încheia contracte militare "importante" cu un adversar al SUA, inclusiv Rusia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel