Principalul partid de opoziţie din Turcia, Partidul Republican al Poporului (CHP), alături de alte trei partide de opoziţie vor încheia joi o alianţă electorală în încercarea de a câştiga alegerile din 24 iunie, informează miercuri NTV şi alte posturi de televiziune citate de Reuters.
Publicitate
Acestea anunţă că CHP a ajuns la o înţelegere cu noul Partidul Iyi, cu Partidul islamist Saadet şi cu Partidul Democrat, şi vor semna acordul joi, la orele locale 15:00 (12:00 GMT).
La rândul său, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al preşedintelui Tayyip Erdogan a încheiat deja o alianţă cu Partidul Mişcării Naţionale (MHP).
Alegeri în iunie
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat la 18 aprilie alegeri anticipate legislative şi prezidenţiale pentru data de 24 iunie, cu un an şi jumătate înainte de alegerile la termen. Potrivit calendarului, alegerile prezidenţiale şi legislative erau prevăzute să aibă loc simultan pe 3 noiembrie 2019. De asemenea, un scrutin municipal este preconizat pentru luna martie acelaşi an.
Dublul scrutin prezidenţial şi legislativ este crucial, deoarece el va marca intrarea în vigoare a majorităţii măsurilor care întăresc prerogativele şefului statului, adoptate la referendumul constituţional din aprilie 2017.
Comisia electorală din Turcia a publicat în 22 aprilie lista partidelor autorizate să participe la alegerile legislative şi prezidenţiale anticipate din 24 iunie, pe care se regăsesc 10 partide, între care se numără şi noua formaţiune Iyi Parti, considerată unul din principalii rivali ai preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu