Turcia a denunţat decizia platformei de streaming Disney+ de a retrage un serial TV dedicat lui Mustafa Kemal Ataturk, părintele fondator al Republicii Turce, la presiunea 'lobby-ului armean', a anunţat presa locală, citată de AFP.
Într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare Twitter, redenumită 'X', Ebubekir Sahin, preşedintele Consiliului Superior pentru Radio şi Televiziune, a anunţat în această săptămână 'o anchetă minuţioasă' în legătură cu 'aceste acuzaţii'. 'Este regretabil că o platformă cu sediul în Statele Unite cedează la presiunea lobby-ului armean şi anulează difuzarea serialului 'Ataturk, a continuat el, considerând că 'această atitudine este nerespectuoasă faţă de valorile Republicii Turce şi ale naţiunii noastre'.
Platforma Disney+ Turkiye, filiala locală a platformei americane, s-a apărat miercuri declarând într-un comunicat că este vorba despre 'o schimbare de strategie' şi că serialul TV va fi difuzat în două părţi şi în cinematografe la sfârşitul acestui an. Platforma turcă anunţase la începutul lunii iulie difuzarea 'foarte apropiată a serialului original 'Ataturk' cu ocazia celor 100 de ani ai Republicii noastre', un centenar care va fi celebrat în această toamnă. Mai multe companii mass-media turce, inclusiv cotidianul Milliyet, au acuzat platforma Disney+ că 's-a înclinat în faţa lobby-ului armean'.
'O decizie scandaloasă', a titrat cotidianul Milliyet. Peste 1,5 milioane de armeni au murit în 1915 în urma unor masacre şi deportări coordonate de trupele Imperiului Otoman, căruia i-a succedat Republica Turcă. Mai mult de 30 de ţări au recunoscut că a fost vorba despre un genocid, în timp ce Turcia susţine că masacrele au fost comise de ambele tabere.
'Este păcat că o platformă de filme şi de televiziune cu sediul în Statele Unite a cedat în faţa presiunii lobby-ului armean şi a anulat serialul 'Ataturk' fără să îl mai difuzeze', a declarat vicepreşedintele partidului AKP aflat la putere, Omar Celik, considerând că 'această atitudine este nerespectuoasă faţă de valorile Republice Turce şi ale naţiunii noastre'. Turcia se pregăteşte să celebreze pe 29 octombrie centenarul republicii create de Mustafa Kemal Ataturk, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News