Parlamentarii turci au dat dovadă marţi de un spirit de solidaritate mai rar întâlnit, condamnând sancţiunile impuse de SUA pentru achiziţionarea sistemului rus de apărare antiaeriană S-400 şi afirmând că Turcia nu va ezita să se protejeze în faţa ameninţărilor, informează Reuters.
Luni, Washingtonul a impus sancţiuni care au vizat Preşedinţia Industriilor de Apărare din Turcia (SSB), pe preşedintele acesteia şi alţi trei angajaţi, decizie calificată de Ankara drept o "greşeală gravă".
Într-o declaraţie comună, patru dintre cele cinci partide politice importante din parlamentul Turciei au afirmat că relaţiile cu SUA ar trebui să se bazeze pe respect reciproc şi că sancţiunile "nu sunt în conformitate cu spiritul alianţei".
"Facem apel la Statele Unite să revină imediat asupra acestei greşeli grave", se menţionează în declaraţia în care se mai subliniază faptul că Turcia nu va "întoarce spatele în faţa ameninţărilor sau a sancţiunilor".
Principalul partid de opoziţie, Partidul Popular Republican (CHP), şi Partidul Iyi, ambele formaţiuni rivali aprigi ai partidului de guvernământ AKP al preşedintelui Tayyip Erdogan, au semnat declaraţia, aşa cum au făcut-o şi AKP şi aliaţii săi naţionalişti din MHP. Formaţiunea pro-kurdă HDP, al doilea cel mai mare partid de opoziţie, nu a semnat declaraţia.
Washingtonul consideră că S-400, sistemul achiziţionat de Ankara la mijlocul anului 2019, reprezintă o ameninţare pentru avioanele de luptă F-35 şi pentru sistemele de apărare ale NATO. Turcia susţine însă că acesta nu va fi integrat în sistemul Alianţei Nord-Atlantice şi prin urmare nu prezintă niciun pericol, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu