Turcia, pedeapsa cu moartea. Erdogan, mișcare de ultimă oră

Un aliat de extremă dreapta al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan a declarat miercuri că va prezenta în parlament o propunere de reintroducere a pedepsei cu moartea, abolită în 2004 în cadrul demersurilor Turciei de aderare la Uniunea Europeană, transmite dpa.

'Vom aduce în parlament propunerea noastră privind pedeapsa cu moartea. O vom prezenta facţiunilor de patru partide politice şi vom cere sprijin', a declarat Mustafa Destici, liderul Partidului Marii Adunări (BBP), ultranaţionalist.

'Dacă îşi vor da sprijinul, aceasta va conduce la un referendum. Dacă nu, va depinde de parlament', a declarat el, într-o conferinţă de presă, conform agenţiei Anadolu.

Recent, cu ocazia funeraliilor unei mame şi fiului ei de 11 luni ucişi într-un atac atribuit rebelilor kurzi, preşedintele Erdogan a declarat că nu va avea o altă opţiune decât să promulge o lege privind pedeapsa cu moartea dacă parlamentul o va vota.

Erdogan va promulga legea

'Fraţii mei, ştiţi cât sunt de sensibil la chestiunea pedepsei cu moartea. Odată ce trece de parlament, nu se pune problema să nu o aprob, o voi aproba', a afirmat el.

Preşedintele a vorbit anterior despre un referendum privind reintroducerea pedepsei capitale, după puciul eşuat din iulie 2016. O astfel de măsură ar pune capăt candidaturii Turciei de aderare la Uniunea Europeană.

Pedeapsa capitală a fost aplicată ultima oară în Turcia în 1984. În 2002, parlamentul a adoptat un pachet de reforme care includea abolirea pedepsei cu moartea.

Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator) al lui Erdogan şi-a unit forţele cu Partidul Mişcarea Naţionalistă (MHP) şi cu BBP înaintea alegerilor legislative din iunie, alianţa lor dispunând acum de o majoritate în parlament.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel