Turcia pune stop stării de urgenţă

Erdogan, Turcia
Erdogan, Turcia

Turcia ridică, în noaptea de miercuri spre joi, starea de urgenţă instaurată în urmă cu doi ani după un puci eşuat.

Acest regim excepţional, care extinde considerabil competenţele preşedintelui şi ale forţelor de securitate, a fost instituit la 20 iulie 2016, la doar câteva zile după o tentativă de lovitură de stat sângeroasă ce a zguduit Turcia în noaptea de 15 spre 16 a aceleiaşi luni, aminteşte France Presse.

Sub starea de urgenţă, autorităţile turce au condus timp de doi ani o vânătoare neîncetată împotriva puciştilor şi presupuşilor lor susţinători, dar de asemenea au vizat opozanţi prokurzi acuzaţi de 'terorism', media critice şi ONG-uri.

Activată pentru o perioadă iniţială de trei luni, starea de urgenţă a fost prelungită de şapte ori, iar ultima extindere expiră miercuri la ora 22:00 GMT (joi 01:00 ora Turciei). Guvernul a indicat că nu va mai exista o nouă prelungire. Ridicarea programată a stării de urgenţă are loc la mai puţin de o lună de la alegerile câştigate de Erdogan, care i-au conferit omului forte al Turciei puteri sporite, ca urmare a unei revizuiri constituţionale controversate adoptate în ultimul an.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel