EXCLUSIV  Turism de toamnă în România. Vin din Germania și Austria, dar și Franța, UK, Spania sau SUA. ”Cei mai mulți vin pe circuite”. Destinații de top în țara noastră

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Traian Bădulescu, consultant în turism şi purtător de cuvânt al ANAT, a spus care sunt destinațiile din România preferate în această toamnă.

Traian Bădulescu, consultant în turism şi purtător de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), a explicat pentru DC NEWS care sunt destinațiile de top în această toamnă, din România, dar și din ce țări ne vin cei mai mulți turiști.

"În România, în lunile septembrie, octombrie și noiembrie, foarte mulți turiști români merg în stațiunile montane. Sunt și tarife bune, cele mai mari sunt în perioada sărbătorilor firește, dar stațiuni avem multe: Sinaia, Predeal, Poiana Brașov, Bușteni, dar și Borșa, Maramureș, Semenic, Păltiniș, Slănic Moldova - sunt foarte solicitate.

Apoi, românii aleg și turismul rural. Aici avem foarte multe zone cu turism rural dezvoltate: Fundata, Mărginimea Sibiului, Maramureș, Bucovina. Aleg și Delta Dunării până în octombrie, că după aceea se face mai frig, dar și stațiunile balneoclimaterice. Deja mulți români merg pentru SPA, nu neapărat pentru tratament: Băile Felix, Băile Herculane, Sovata. Sunt și city break-uri, deși impropriu spus city break-uri că nu sunt operate cu avionul majoritatea și de obicei merg cu trenul sau cu mașina în orașele turistice ale României: Brașov, Timișoara, Oradea, Cluj sau Iași", ne-a spus Traian Bădulescu.

Țările din care ne vin turiști străini

Totodată, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), a precizat că cei mai mulți turiști străini vin în România din Germania și Austria.

"Cei mai mulți vin din Germania sau Austria, Israel, pe București israelienii erau numărul 1 și revin, deși au probleme pe care le au, dar au început să revină în România, chiar dacă mai puțin decât înainte. Vin turiști și din Marea Britanie, Franța, Spania, din Statele Unite ale Americii au reînceput să vină, dar și din Polonia, avem prețuri la fel, am trăit împreună dincoace de Cortina de Fier și avem și turiști din Polonia", a precizat Traian Bădulescu.

Întrebat câte zile stau de obicei turiștii străini la noi în țară, Traian Bădulescu a precizat: "Sunt două tipuri de turiști: cei care aleg orașele aleg city break-uri de 2-3 zile, maxim patru zile, și cei care aleg circuite culturale. Cei mai mulți turiști vin pe circuite în continuare: București, Maramureș, Valea Prahovei, stau între 7 și 10 zile. Vin mulți și pentru evenimente sau congrese, dar ei sunt turiști de afaceri. Cei care vin în special pentru România sunt pe două categorii: pe circuite culturale și pe city break".

Turiștii continuă să meargă toamna pe litoral

"Pe turismul rural sunt în creștere Fundata, Rimetea în Munții Apuseni, ca destinații noi. Pe oraș e în creștere de mai mulți ani Craiova, doar că într-adevăr în Craiova au o piață de Crăciun frumoasă, cam după 29 noiembrie atrage turiști. Atrage turiști pentru că au un centru vechi destul de bine restaurat și au o piață de Crăciun foarte bine organizată.

În plus, din fericire, multe stațiuni balneoclimaterice s-au redezvoltat în ultimii zece ani, hotelurile au fost renovate, așa că atrag acum mulți mai mulți turiști. Chiar și litoralul crește pe citi break-ur. Turiștii văd că vremea e frumoasă și merg. Anul trecut au fost la plajă pe weekend și în noiembrie pentru că au văzut că e vreme frumoasă, s-au hotărât cu câteva zile înainte. Aproximativ 20% dintre hoteluri sunt deschise tot timpul, sau poate un pic mai puțin, restul nu au încălzire și se închid în septembrie, dar sunt hoteluri deschise în Constanța, Eforie, Mamaia, Mangalia, iar prețurile sunt acum la 50% față de cât erau în luna iulie, în plin sezon", a mai precizat purtătorul de cuvânt al ANAT.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel