Turismul montam, pe butuci, în România. Marcel Șofariu (SKV): O lipsă de educaţie socială care se repercutează şi la nivel politic

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

România stă foarte prost la categoria turism montan. Marcel Şofariu, preşedintele SKV, a vorbit despre acest aspect, de curând, critic

România este "codaşă" între ţările cu tradiţie în turism montan, printre cauze numărându-se lipsa cabanelor, dar şi inexistenţa unor asociaţii puternice, cu mulţi membri, care să poată influenţa politicile şi deciziile autorităţilor în domeniu, a susţinut marţi, la o conferinţă organizată în cadrul Alpin Film Festival, preşedintele SKV, Marcel Şofariu, scrie Agerpres.

Conferinţa a fost organizată cu scopul de a marca 140 de ani de turism montan şi de existenţă continuă a primei asociaţii de drumeţi, înfiinţată la Sibiu şi Braşov, în 1881 - Siebenburgische Karpatenverein (Asociaţia Alpină Ardeleană).

"Prezentul nu seamănă cu ce şi-au dorit cei care au înfiinţat SKV. Situaţia din România este diferită faţă de cea din ţările din jurul nostru. Dacă ne uităm la Munţii Carpaţi, principalii drumeţi sunt polonezii, cehii şi nemţii. Una din explicaţii este lipsa cabanelor. Suntem singura ţară din Europa de Est care nu a retrocedat cabanele asociaţiilor care le-au construit şi gestionat şi care le-a vândut unor oameni care nu au ştiut ce să facă cu ele, au vrut să facă profit, nu au reuşit şi marea majoritate sunt în paragină sau încearcă să le transforme în hoteluri. Şi asta în condiţiile în care dispunem de jumătate din lanţul carpatic", a subliniat Marcel Şofariu.

"O lipsă de educaţie socială care se repercutează şi la nivel politic"

Conform acestuia, în timp ce majoritatea celor peste 300 de astfel de asociaţii din România sunt "de apartament", cu 5-10 membri, în Europa există asociaţii de drumeţi chiar şi cu peste un milion de membri, care au un cuvânt de spus în ce priveşte politicile guvernamentale şi măsurile luate de autorităţi în domeniul turismului.

"Faptul că asociaţiile sunt multe şi au membri puţini înseamnă ceva. O asociaţie are menirea de a aduce oamenii împreună şi de a-i învăţa să lucreze pentru obiective comune, fără nişte motivaţii financiare, doar pentru simpla plăcere. În România, cum o asociaţie ajunge să aibă un număr mare de membri, se fracţionează. Şi asta înseamnă o lipsă de educaţie socială care se repercutează şi la nivel politic", a punctat preşedintele SKV Braşov.

Alpin Film Festival, eveniment ajuns anul acesta la cea de-a şasea ediţie, se desfăşoară în perioada 7-12 septembrie la Braşov, în cadrul Forumului Oraşelor Verzi, organizat de municipalitate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel