Turismul românesc în PIB, sub media mondială de 5,2%

turism
turism

Publicitate

Turismul românesc contribuie în Produsul Intern Brut al României cu 1,5%, sub media mondială de 5,2%, a declarat miercuri, Călin Ile, manager general hotel Ibis Gara de Nord, la o conferinţă de specialitate.

 Autor: Raluca Ţena

„România se află pe locul al 68-lea într-un clasament privind competitivitatea turismului în 140 de ţări publicat în raportul pe 2013 al Forumului Economic Mondial (World Economic Forum, WEF), ceea ce spune multe. În alte ţări din regiune contribuţia turismului la PIB este cu mult mai mare. În Croaţia este de 11,9%, în Ungaria de 5,8%, iar în Bulgaria, de 3,8%. Numărul de angajaţi în turism, în România, este de 2,3% din totalul salariaţiilor, adică aproximativ 193.000, în timp ce la nivel mondial, media celor care lucrează în turism este de 13,9%. În România, nu avem, din păcate, date statistice exacte, de cele mai multe ori trebuie să ne bazăm, în analize, pe datele instituţiilor internaţionale", a precizat Călin Ile.

Elveţia, Germania şi Austria, primele clasate în top

În raport sunt incluse 140 de state. Clasamentul este dat în funcţie de paisprezece indicatori privind competitivitatea în domeniul turismului, precum legislaţia, sustenabilitatea în politicile de mediu, nivelul de sănătate şi igienă, infrastructura pentru transporturi, resursele umane, naturale şi culturale. La nivel Europei, România ocupă locul al 35-lea, din cele 42 de state evaluate, iar ultima clasată pe lista este Republica Moldova. Primele 10 ţări din Europa aflate în top sunt Elveţia, Germania, Austria, Spania, Marea Britanie, Franţa, Suedia, Olanda, Islanda şi Finlanda.

„În România nu avem, încă, o Lege a turismului. Nu avem promovare, la acest capitol, fiind, conform aceluiaşi clasament, pe locul 123 din 140 de ţări. Nu avem statistici coerente. Nu avem un management al destinaţiilor turistice. Nu avem un centru de conferinţe conform normelor internaţionale” a mai afirmat Călin Ile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel