Un italian care a vizitat România a avut o reacție surprinzătoare când a intrat într-un supermarket.
Un turist italian care a venit în vizită în România a remarcat modul „neobişnuit” în care sunt ambalate anumite produse. Bărbatul a fost derutat de cutiile de securitate în care se aflau pachetele de unt, potrivit Știri de Cluj.
„M-am dus la un supermarket din București și m-am distrat tare de ce am găsit“, a scris bărbatul pe TikTok. El a făcut referire la cutia de securitate în care era ținut untul.
„Untul se vinde în casetă cu cod. Nu știu de ce. Poate ajută să-l servești mai ușor?“
De asemenea, italianul a rămas surprins de berea la PET de 2 litri, pe care nu o găsește în țara sa de origine.
„Berile se vând în pachete de câte șase, înfoliate în plastic. Fiecare are doi litri. Impresionant!“, a precizat italianul.
„Cutiile de ton sunt transparente și cu plastic deasupra. Nu am văzut niciodată așa ceva. În România există ketchup verde, ce spectaculos!“, mai spune italianul.
„Pe lângă Coca Cola cel pe care îl știm cu toții, aici există Pop Cola, o „Cola” românească, făcută aici. Puteți găsi toate tipurile de fasole în vrac, inclusiv linte“, a mai spus italianul.
”Castraveții murați sunt „serioși” aici. Există rafturi întregi de murături. La fel și pentru muștar. Și muștarul pare un produs foarte „serios” aici. Găsești de toate felurile, cu toate aromele posibile. În departamentul de pește este întotdeauna prezent crapul și carasul pe care noi nu-l mâncăm. Există o selecție impresionantă de mezeluri, de toate felurile, produse din porc, vacă, șamd”, mai precizează el.
Numeroși români au comentat la videoclipul italianului:
”Nu mi se pare nimic ciudat în afară de unt”, a scris cineva.
„Am văzut și eu multe lucruri ciudate când am ajuns în Italia”, a precizat o româncă.
„Poți cumpăra și o singură sticlă de bere trebuie doar să o rupi din ambalaj“, a scris altcineva.
@tripotatoes3 Sono andato in un supermercato a Bucharest e mi sono divertito molto questo è quello che ho trovato #supermarket #romania #bucarest #bucharest #bucaresti ♬ Che La Luna - Louis Prima
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News