O pasageră britanică a murit pe miercuri într-un avion al companiei Ryanair care se pregătea să decoleze de pe aeroportul din Palma de Mallorca, informează Press Association şi publicaţia britanică The Mirror.
Acelei pasagere, care se numea Janice McNeill, i s-ar fi făcut rău după ce s-a îmbarcat în avionul care se pregătea să părăsească Palma la ora locală 12:10 cu destinaţia Edinburgh. Se crede că britanica, în vârstă de 58 de ani, a suferit un atac de cord. Pasagerii au fost rugaţi să părăsească avionul în timp ce se personalul medical sosit la bord îi acorda primul ajutor, informează Agerpres.
'Paramedicii au urcat la bordul aeronavei pentru a trata pasagera, însă din păcate aceasta nu a mai putut fi salvată', a informat compania aviatică. Zborul a avut o întârziere de peste trei ore, decolând în cele din urmă la ora locală 15:20 p.m.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News