Canadianca Bianca Andreescu, în vârstă de 19 ani, locul 6 WTA, a învins-o pe bielorusa Aliaksandra Sasnovich, 25 de ani, 60 WTA, scor 6-2, 2-6, 6-1, și s-a calificat în turul trei al turneului de la Beijing.
Bianca a ajuns la 14 victorii consecutive în circuitul WTA și îi face plăcere să își amintească acest lucru, scrie GSP. În perioada de invincibilitate, canadianca a obținut două titluri, la Toronto și US Open.
„Nu vreau să par îngâmfată sau ceva de genul, dar cam simt că am uitat cum e să pierzi. E un sentiment grozav.
Când meditez, mă asigur că mă concentrez asupra sentimentului de după victorii. E bine că am uitat cum e în extrema cealaltă", a declarat Andreescu după victoria de astăzi, potrivit sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News