Turneu Budapesta. Sorana Cîrstea, înfrângere surprinzătoare

Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea

Jucătoarea Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 4 şi locul 36 WTA, a fost eliminată, marţi, în primul tur al turneului WTA de la Budapesta, dotat cu premii în valoare de 226.750 de dolari.

Cîrstea a fost învinsă, cu scorul 6-4, 6-2, de jucătoarea slovacă Viktoria Kuzmova, locul 121 WTA, intrată pe tabloul principal al competiţiei din Ungaria din postura de lucky loser.

Partida a durat o oră şi 14 minute, iar Cîrstea nu a reuşit niciun break şi şi-a cedat serviciul de trei ori, o dată în primul set şi de două ori în cel de-al doilea. Românca a servit trei aşi, a comis patru duble greşeli şi a avut procentaje de reuşită la serviciu de 72 la sută cu prima minge şi 37 la sută cu cea de-a doua, scrie Prosport.

[citeste si]

Pentru participarea în primul tur, Sorana Cîrstea va primi 2.100 de dolari şi un punct WTA.

În optimi, Kuzmova o va întâlni pe germanca Sabine Lisicki, fost număr 12 WTA, acum pe locul 173 mondial.

Marţi, Mihaela Buzărnescu, locul 39 WTA, s-a calificat în optimile turneului de la Budapesta, după ce a învins-o pe jucătoarea spaniolă Lara Arruabarrena-Vecino, locul 82 WTA, scor 7-6 (5), 6-1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel