Pentru Bianca Andreescu urmează turneul de la Charleston (SUA).
Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu (24 WTA) a declarat forfait pentru turneul de tenis de la Charleston (SUA), competiţie pe zgură care urmează să se desfăşoare în perioada 1-7 aprilie, scrie L'Equipe.
Andreescu a abandonat luni în optimile de finală ale turneului feminin de tenis de la Miami (Florida), competiţie de categoria WTA Premier Mandatory, dotată cu premii totale în valoare de 9.035.428 dolari. Canadianca, în vârstă de 18 ani, a acuzat probleme la umărul drept, care s-au agravat în cursul meciului cu estoniana Anett Kontaveit.
'Am încercat să primesc cât mai mult tratament posibil şi credeam că totul va decurge bine, însă cu toate acestea situaţia s-a înrăutăţit pe parcursul jocului. Am disputat foarte multe meciuri în ultima perioadă şi cred că este doar un mod prin care corpul meu îmi transmite că a fost de ajuns. Fizioterapeuţii şi medicul mi-au spus că nu este nimic grav, însă durerea este acolo şi nu mai puteam continua', a declarat atunci Andreescu, care a câştigat săptămâna trecută, spre surpriza generală, turneul de la Indian Wells.
Citește și:
Bianca Andreescu: Nu mă interesează adversarele. Ce a făcut-o să declare asta
"S-a născut o stea". Trudeau, Nadia, Cahill și alte personalități, laude pentru Bianca Andreescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu