Turneu Cincinnati. Australianul Nick Kyrgios, amendat după scandalul provocat în meciul cu Karen Hacianov

Tenismenul australian Nick Kyrgios a fost amendat cu suma de 113.000 de dolari pentru comportamentul pe care l-a avut miercuri, la turneul de la Cincinnati, în partida din turul doi pierdută în faţa rusului Karen Hacianov. 

Potrivit AFP, australianul a fost sancţionat pentru părăsirea terenului fără permisiunea arbitrului, proferarea de insulte şi conduită nesportivă faţă de adversarul său. Kyrgios, 24 ani, locul 27 mondial, a pierdut în faţa rusului cu 6-7 (3/7), 7-6 (7/4), 6-2. La mijlocul setului secund, australianul a cerut arbitrului de scaun pauză pentru necesităţi fiziologice, însă acesta a spus că nu este timp.

Cu toate acestea, australianul a părăsit terenul având asupra sa două rachete pe care le-a izbit de pardoseală, la vestiare, înainte de a reveni pe teren proferând insulte la adresa arbitrului irlandez. La finalul meciului, el nu a dorit să dea mâna cu arbitrul, a aruncat cu pantofii în direcţia publicului şi a oferit rachetele pe care le-a distrus unor tineri aflaţi în tribune. Kyrgios a mai avut o ieşire nervoasă săptămâna trecută, la Montreal, când i-a reproşat arbitrului că prosoapele pe care jucătorii le folosesc nu sunt destul de albe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel