După ziua incredibilă de ieri când toate cele patru reprezentante ale României s-au calificat în optimile Turneului de la Doha, organizatorii au anunțat programul de azi.
Organizatorii turneului de la Doha au anunțat programul celor 4 românce calificate în optimi la Doha, Simona Halep, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu și Mihaela Buzărnescu, informează GSP.
Simona Halep (2 WTA) va juca după ora 16:00 cu letona Anastasija Sevastova (15 WTA).
Prima româncă ce va juca joi va fi însă Sorana Cîrstea (38 WTA), care o va înfrunta de la ora 13:00 pe Garbiñe Muguruza.
Mihaela Buzărnescu a reușit si ea o performanță remarcabilă. Aceasta a spulberat-o pe Ostapenko, coșmarul Simonei Halep de la Roland Garos. "Miki" s-a impus în două seturi, scor 6-1, 6-3, după un meci care a durat o oră și 6 minute. Astfel, după 16:00 va evolua și Mihaela Buzărnescu (43 WTA), care se va duela cu nemțoaica Julia Goerges (10 WTA).
De la ora 18:00, Monica Niculescu (92 WTA) va avea parte de un nou duel șoc. După ce în primul tur a eliminat-o pe Maria Sharapova, Niculescu va juca acum cu liderul clasamentului WTA, daneza Caroline Wozniacki.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News