Publicitate
Tenismanul austriac Dominic Thiem, favoritul numărul unu al turneului ATP de la Viena, dotat cu premii totale în valoare de 2.296.490 euro, s-a calificat în sferturile de finală ale acestei competiţii, după ce a obţinut prima sa victorie în faţa spaniolului Fernando Verdasco, de care a a dispus în trei seturi, 3-6, 6-3, 6-2, într-o partidă disputată joi.
Puternic susţinut de publicul prezent în tribune, Thiem s-a impus după o oră şi 49 minute în faţa jucătorului iberic, care îl învinsese pe austriac în toate cele patru dueluri anterioare din circuitul profesionist, ultima oară anul acesta la Roma, pe zgură.
Dominic Thiem, numărul 5 mondial, care luptă pentru câştigarea celui de-al cincilea său trofeu ATP din acest sezon, va înfrunta în turul următor tot un adversar spaniol, Pablo Carreno Busta, care a trecut la rândul său, cu 6-7 (3/7), 6-4, 6-1, de kazahul Mihail Kukuşkin.
Tot joi, rusul Andrei Rublev l-a învins în două seturi, 6-4, 6-2, pe sud-coreeanul Hyeon Chung, iar în sferturile de finală îl va întâlni pe italianul Matteo Berrettini.
Rezultate - turul 2 (optimi de finală)
Dominic Thiem (Austria/N.1) - Fernando Verdasco (Spania) 3-6, 6-3, 6-2
Pablo Carreno Busta (Spania) - Mihail Kukuşkin (Kazahstan) 6-7 (3/7), 6-4, 6-1
Andrei Rublev (Rusia) - Hyeon Chung (Coreea de Sud) 6-4, 6-2
Aljaz Bedene (Slovenia) - Gilles Simon (Franţa) 6-2, 3-6, 6-3
Gael Monfils (Franţa/N.4) - Jannik Sinner (Italia) 6-3, 7-6 (10/8)
Diego Schwartzman (Argentina/N.5) - Sam Querrey (SUA) 6-7 (5/7), 6-4, 7-6 (7/5)
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu