TURNEUL CAMPIOANELOR 2015. Românca Simona Halep se pregătește pentru a doua participare la Turneul Campioanelor și a aflat toate adversarele cu care se va bate pentru trofeu în competiția de la Singapore, programată între 25 octombrie și 1 noiembrie.
Publicitate
TURNEUL CAMPIOANELOR 2015. Învinsă surprinzător în sferturile de finală de la Moscova de Daria Kasatkina (scor 1-6, 2-6), Carla Suarez Navarro a ratat prezența la Singapore, în condițiile în care avea nevoie de accederea în finală pentru a se lupta cu cele mai bune jucătoare ale lumii.
TURNEUL CAMPIOANELOR 2015. Astfel, ultima jucătoare calificată la Turneul Campioanelor 2015 este Lucie Safarova, cehoaica ocupând în acest moment locul 9 în clasamentul WTA.
TURNEUL CAMPIOANELOR 2015. "Sunt foarte încântată de faptul că m-am calificat pentru prima oară în carieră la Turneul Campioanelor. A fost un an extraordinar și mă simt excelent după ce am aflat că voi juca alături de cele mai bune jucătoare din lume. După un asemenea an, eu acum sper să joc un tenis mare în atmosfera minunată de la Singapore", a fost reacția Luciei Safarova, conform digisport.ro.
[citeste si]
TURNEUL CAMPIOANELOR 2015. Anul trecut, Simona Halep a jucat finala de la Turneul Campioanelor, pe care a pierdut-o în fața Serenei Williams, scor 3-6, 0-6.
TURNEUL CAMPIOANELOR 2015. Iată lista jucătoarelor prezente în acest an la Singapore:
1) Simona Halep (România, locul 2 WTA)
2) Maria Sharapova (Rusia, locul 3 WTA)
3) Garbine Muguruza (Spania, locul 4 WTA)
4) Petra Kvitova (Cehia, locul 5 WTA)
5) Agnieszka Radwanska (Polonia, locul 6 WTA)
6) Angelique Kerber (Germania, locul 7 WTA)
7) Flavia Pennetta (Italia, locul 8 WTA)
8) Lucie Safarova (Cehia, locul 9 WTA)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu