Turneul Campioanelor, miză uriașă pentru Sabalenka și Swiatek. ”Va fi o bătălie feroce”

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Începe lupta pentru primul loc în ierarhia tenisului mondial feminin. Confruntarea campioanelor - WTA Finals 2024 - debutează pe 2 noiembrie, la Riad.

De sâmbătă, 2 noiembrie, începe ”lupta” pentru primul loc în ierarhia tenisului feminin, care se va decide în Turneul Campioanelor de la Riad (Arabia Saudită), între belarusa Aryna Sabalenka, locul 1 WTA, și poloneza Iga Swiatek, locul 2 WTA și campioana en-titre. În clasamentul la zi, Sabalenka are 9.016 puncte, în timp ce Swiatek are 7.970 puncte, iar câștigarea WTA Finals vine cu 1.500 de puncte.

”Va fi o bătălie feroce”, a anticipat la începutul acestei săptămâni directoarea turneului și fostul lider mondial Garbine Muguruza.

”Sunt nerăbdătoare să văd cum vor gestiona această presiune, a adăugat spaniola.

Tragerea la sorți a plasat-o pe poloneză, detronată de Sabalenka în luna octombrie, în Grupa Portocalie, o grupă în care află americancele Coco Gauff (locul 3 WTA) și Jessica Pegula (locul 6 WTA), precum și cehoaica Barbora Krejcikova (locul 13 WTA, campioana de la Wimbledon).

Belarusa, cu două titluri majore în acest an, Australian Open și US Open, se va confrunta în cealaltă grupă, Grupa Violetă, cu italianca Jasmine Paolini (locul 4 WTA, două finale de Grand Slam, Roland Garros și Wimbledon), kazaha Elena Rîbakina (locul 5 WTA) și chinezoaica Qinwen Zheng, campioana olimpică en-titre (locul 7 WTA).

Sabalenka, pe lângă cele două trofee de Grand Slam, este și campioana în turneele WTA 1.000 de la Cincinnati și Wuhan, iar cu punctajul pe care îl are, la zi, are asigurat primul loc în clasamentul mondial la final de an dacă va câștiga cele trei meciuri din grupă sau ori dacă va ajunge în finală.

De partea cealaltă, campioană la Roland Garros și câștigătoare a trofeului la patru turnee WTA 1.000 (Doha, Indian Wells, Madrid și Roma), Swiatek este obligată în schimb să câștige turneul dacă vrea să aibă șansa să-și recupereze prima poziție în ierarhie.

Agitație în jurul Igăi Swiatek în ultima vreme

Pentru poloneză, ultimele săptămâni au fost agitate, evenimentele notabile fiind forfait-ul său de la turneele WTA 1.000 de la Beijing și Wuhan, din ”motive personale”, dar și încheierea colaborării, de trei ani, cu antrenorul Tomasz Wiktorowski, alături de care a câștigat ultimele patru turnee majore.

Pregătită acum de belgianul Wim Fissette, fost mentor al lui Kim Clijsters, Simona Halep și Naomi Osaka, între alte jucătoare, Swiatek nu a mai evoluat într-o competiție de la înfrângerea sa în sferturile de finală la US Open, în fața americancei Jessica Pegula.

Recorduri la Riad

Câștigătoarea Turneului Campioanelor de la Riad va încasa cel mai mare jackpot din istoria acestui eveniment: între 4,46 și 5,16 milioane de dolari, în funcție parcursul său.

Recordul anterior a fost deținut de australianca Ashleigh Barty, premiată cu 4,42 milioane de dolari pentru victoria sa de la Shenzhen (China), în 2019, notează Agerpres.

Sâmbătă, de la ora 17.00, sunt programate partidele Aryna Sabalenka - Qinwen Zheng, respectiv Jasmine Paolini - Elena Rîbakina, ambele din Grupa Violetă.

Primele meciurile din Grupa Portocalie se vor disputa duminică, astfel: Iga Swiatek - Barbora Krejcikova și Coco Gauff - Jessica Pegula.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel