Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, l-a învins pe americanul John Isner cu 6-4, 6-3, luni seara, la Londra, într-un meci din cadrul Grupei ''Guga Kuerten'' a Turneului Campionilor, Nitto ATP Finals, dotat cu premii totale de 8,5 milioane dolari.
Djokovic s-a impus într-o oră şi 13 minute în faţa lui Isner, care s-a calificat pentru finala circuitului ATP, la care participă cei mai buni opt jucători ai anului, după accidentarea spaniolului Rafael Nadal. Sârbul are acum 11-2 în meciurile directe cu Isner (10 ATP), câştigând ultimele şase dueluri.
Djokovic, de cinci ori câştigător al Turneului Campionilor, a avut 6 aşi, iar Isner 13, dar sârbul a avut procentaje remarcabile la ambele servicii, 87% la primul şi 85% la al doilea, neoferindu-i americanului nicio minge de break. În celălalt meci al grupei, germanul Alexander Zverev, numărul 5 mondial, s-a impus în faţa croatului Marin Cilic (7 ATP) cu 7-6 (7/5), 7-6 (7/1).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu