Tenismanul elvețian Roger Federer, numărul 2 mondial, s-a calificat în semifinalele Turnului Campionilor după ce a obținut cea de-a doua sa victorie în Grupa "Boris Becker", învingându-l în trei seturi, 7-6 (8/6), 5-7, 6-1, pe germanul Alexander Zverev.
Federer, în vârstă de 36 ani, care a câștigat de șase ori în cariera sa această competiție, s-a întrebuințat serios pentru a se impune în fața unui jucător cu 16 ani mai tânăr, care i-a opus o rezistență dârză în primele două seturi.
Campionul din Țara Cantoanelor, care are în palmares 19 titluri de Mare Șlem, un record pentru era Open, s-a calificat cu această ocazie pentru a 14-a oară în penultimul act al Turneului Campionilor, în 15 participări la acest turneu de final de sezon în circuitul profesionist, câștigat de patru ori de românul Ilie Năstase (1971, 1972, 1973 și 1975).
Roger Federer este acum favorit la câștigarea trofeului, după retragerea spaniolului Rafael Nadal, numărul unu mondial, care a acuzat probleme la un genunchi.
Alexander Zverev, care participă în premieră la Turneul Campionilor, se va lupta la rândul său pentru calificare cu americanul Jack Sock, care a dispus în primul meci al zilei de marți, cu 5-7, 6-2, 7-6 (7/4) de croatul Marin Cilic, deja eliminat după două înfrângeri consecutive, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu