Turneul Campionilor. Tsitsipas - Medvedev, rezultat surpriză în primul tur | DCNews
Cele mai citite

Turneul Campionilor. Tsitsipas - Medvedev, rezultat surpriză în primul tur

tsitsipias_victorie_atp_turneu_cpv_26208200

În prima întâlnire din grupa de la Turneul Campionilor, grecul Tsitsipas a ieșt învingător pentru prima dată în faţa rusului Medvedev.

Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas (locul 6 în ierarhia mondială) l-a învins luni pe rusul Daniil Medvedev (locul 4 mondial) în două seturi, 7-6 (7/5), 6-4, în Grupa Andre Agassi din cadrul Turneului Campionilor, de la Londra.

Pentru Tsitsipas, 21 de ani, a fost primul succes în faţa rusului (23 ani) în cele cinci confruntări pe care le-au avut până acum.

În cealaltă partidă a grupei, nr. 1 mondial, spaniolul Rafael Nadal, va juca luni seara cu deţinătorul titlului, germanul Alexander Zverev (22 ani, locul 7 ATP).

Duminică seara, tenismanul elveţian Roger Federer, numărul 3 mondial, a debutat cu stângul la Turneul Campionilor, fiind învins în două seturi simetrice, 7-5, 7-5, de austriacul Dominic Thiem, cap de serie numărul 5.

Thiem, care s-a impus pentru a cincea oară în faţa lui Federer, în şapte confruntări, a luat astfel o opţiune importantă pentru calificarea în semifinalele acestei competiţii de final de sezon din circuitul ATP.

În primul meci din grupa Bjorn Borg a Turneului Campionilor, sârbul Novak Djokovic, numărul doi mondial, a dispus fără probleme, cu 6-2, 6-1, de italianul Matteo Berrettini, după numai 63 minute de joc.

Turneul Campionilor este dotat cu premii totale în valoare de 9 milioane dolari.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Tenis
Citește mai multe din Tenis
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce premier ar trebui să desemneze președintele Nicușor Dan?
Tehnocrat
De la PSD
Tot de la PNL/USR
Trimite răspunsul
x close