BJK Cup se va desfășura altfel decât s-a anunțat inițial. Când va avea loc tragerea la sorți pentru cele 12 echipe participante la turneul final de la Sevilla, din noiembrie.
Billie Jean King Cup trece printr-o nouă schimbare a modului de desfășurare, la numai trei ani de la cea mai recentă schimbare, când Fed Cup a devenit BJK Cup, modificarea nefiind doar de nume, ci și de format, cu turneu final.
Astfel, din această ediție, turneul final BJK Cup se va disputa sub formă de tabloul eliminatoriu, la Sevilla, în perioada 12-20 noiembrie, se arată într-un anunț al ITF, făcut pe site-ul oficial al competiției.
”Finala are loc cu o săptămână mai târziu în sezon, comparativ cu anii precedenți, din cauza unui calendar WTA prelungit și, pe baza feedback-ului primit de la jucătoare, căpitani, fani și televiziuni, finala din 2024 va avea loc cu un format revizuit”, a precizat ITF.
Astfel, dintre cele 12 echipe naționale, între care și cea a României, cei patru capi de serie vor merge direct în sferturile de finală, în timp ce restul de opt echipe vor juca în optimile de finală.
Meciurile optimile de finală vor avea loc între 12 și 14 noiembrie, urmate de sferturile de finală, 15-17 noiembrie, și de semifinalele din 18-19 noiembrie, urmând ca finala Cupei Billie Jean King 2024 să se dispute miercuri 20 noiembrie.
The 2024 Billie Jean King Cup by Gainbridge Finals Schedule ✨
— Billie Jean King Cup (@BJKCup) April 25, 2024
Seville - 12/20 November ????#BJKCup | @ITFTennis pic.twitter.com/1vvIFKNxfE
Tragerea la sorți este programată pentru data de 30 aprilie, la ora 14:00, la sediul ITF din Londra. Cele 12 echipe care vor juca în turneul final al BJK Cup sunt: Canada (campioana en-titre), Italia (finalista din 2023), Cehia (beneficiara unui wild-card), Spania (țara gazdă), Australia, Marea Britanie, Germania, Japonia, Polonia, Slovacia, SUA și România.
România s-a calificat, în premieră, în turneul final după ce în urmă cu două săptămâni a câștigat în fața reprezentativei Ucrainei, cu scorul de 3-2, după ce în prima zi a întâlnirii era condusă cu 2-0. Cele trei puncte ale României au fost aduse de Ana Bogdan și Jaqueline Cristian, care au făcut echipă și în meciul de dublu, meci decisiv.
Reamintim că cea mai bună performanță a României în competiția feminină pe echipe a fost în 2019, când s-a oprit în semifinalele Fed Cup (cum se numea atunci, schimbarea numelui și al formatului având loc în 2021) jucate, în deplasare, cu Franța, după un meci dramatic în decisivul întâlnirii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News