Urmărește emisiunea live


Turul Franţei depune plângere împotriva spectatoarei care a provocat accidentarea cicliștilor

O spectatoare a provocat o căzătură colectivă  de proporții după ce a ieșit pe drum cu o pancartă. 

Alegeri prezidentiale 2024

Organizatorii Turului ciclist al Franţei 2021 şi-au anunţat intenţia de a depune plângere împotriva spectatoarei aflate la originea unei căzături colective de proporţii, sâmbătă, în prima etapă a "Marii Bucle", cu 45 km înainte de linia de sosire la Landerneau, informează AFP, scrie Agerpres. 

Organizatorii au insistat asupra respectării regulillor de securitate faţă de rutierii participanţi la Turul Franţei, victimele a două căzături colective în ultima jumătate de oră a cursei.

"Vom depune plângere împotriva acestei doamne, care s-a comportat foarte prost", a declarat directorul-adjunct al Turului, Pierre-Yves Thouault.

"Să facem în aşa fel încât spectacolul care ne-a fost propus să nu fie umbrit de comportamente indamisibile din partea unei infime minorităţi a spectatorilor", a adăugat acesta.

Prima mare căzătură colectivă



Prima mare căzătură colectivă s-a produs cu aproximativ 45 de km înainte de linia de sosire a primei etape a Turului ciclist al Franţei, sâmbătă, la Landerneau, când ciclistul echipei Jumbo, germanul Tony Martin, plasat în primele rânduri ale plutonului, a lovit pancarta unei spectatoare aflată pe şosea.

El a antrenat în cădere numeroşi rutieri, generându-se o imensă confuzie, cu ciclişti la pământ şi alţii depanaţi.

Au abandonat competiția



Trei rutieri au fost constrânşi la abandon în această primă etapă: germanul Jasha Sutterlin (DSM), lituanianul Ignatas Konovalovas (Groupama-FDJ) şi francezul Cyril Lemoine (BB Hotels).

Spaniolul Marc Soler (Movistar) a abandonat şi el după încheierea etapei, ca urmare a unor fracturi la braţul stâng în urma căzăturii colective.

Soler a reuşit însă să se ridice şi să termine cursa cu "o puternică durere la încheietura mâinii stângi", trecând linia de sosire cu o întârziere de o jumătate de oră în etapa dintre Brest şi Landerneau, câştigată de francezul Julian Alaphilippe.

MAI MULTE DETALII AICI: VIDEO Accident la Turul Franţei. Zeci de bicicliști au căzut din cauza unei spectatoare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel