Turul Franţei - Purtătorul tricoului galben, amendat pentru absenţa de la conferinţa de presă

Julian Alaphilippe, liderul Turului ciclist al Franţei, a primit o amendă de 1.000 de franci elveţieni (910 euro) pentru că a absentat de la conferinţa de presă pe care purtătorul tricoului galben trebuia să o susţină marţi la Nîmes, la finalul etapei a 16-a, a anunţat jurul comisarilor cursei din Hexagon, citat de AFP.

Rutierul francez nu s-a prezentat în faţa jurnaliştilor, nici în zona mixtă şi nici la conferinţa de presă care urma să o susţină după podium. El nu a răspuns nici măcar deţinătorilor drepturilor de televizare, la finalul unei etape care s-a desfăşurat pe o căldură sufocantă.

Pe lângă amendă de 1.000 de franci, Alaphilippe nu va încasa nici primele de etapă (300 de euro pentru locul 20 ocupat marţi şi 500 de euro reprezentând renta zilnică a purtătorului tricoului galben). Francezul va pierde, totodată, cele 25 de puncte în clasamentul UCI, de care ar fi beneficiat ca lider al Turului Franţei.

Aceasta a fost singura ocazie în care Alaphilippe nu a respectat protocolul cursei, el declarându-se în mod regulat "fericit" să răspundă solicitărilor din partea presei, chiar dacă acestea îi consumă din "energie". 

Miercuri, francezul s-a prezentat în faţa presei după etapa a 17-a, la finalul căreia a rămas în posesia tricoului galben.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel