Turul Spaniei: Olandezul Jakobsen a câştigat etapa a 4-a, irlandezul Roche rămâne lider la general

Ciclistul olandez Fabio Jakobsen (Deceunink-Quick Step) a câştigat marţi la fotofiniş etapa a 4-a a Turului Spaniei, desfăşurată pe distanţa de 175,5 km între Cullera şi El Puig, iar irlandezul Nicolas Roche (Sunweb) se menţine lider la general, informează AFP.

Fabio Jakobsen s-a impus pentru numai câţiva centimetri în faţa irlandezului Sam Bennett (Bora-Hansgrohe), câştigătorul etapei precedente. Jakobsen a fost cronometrat în 4 h 04:16, fiind urmat cu acelaşi timp de Sam Bennett, germanul Max Walscheid (Sunweb) etc.

În această etapă, olandezul Steven Kruijswijk (Jumbo-Visma), clasat pe locul trei luna trecută în Turul Franţei, a abandonat din cauza durerilor la un genunchi.

Nicolas Roche conduce în clasamentul general, cu timpul de 13 h 55:30, urmat la 2 secunde de columbianul Nairo Quintana (Movistar) şi la 8 secunde de un alt columbian, Rigoberto Uran (Education First).

Miercuri va avea loc etapa a 5-a, L'Eliana - Observatorio Astrofísico de Javalambre (170,7 km).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel