După valul de concedieri, conducerea Societăţii Române de Televiziune vrea să treacă la alte măsuri în vederea reducerii cheltuielilor, fapt ce a creat un val de nemulțumiri în rândul salariaților postului public de televiziune.
TVR vrea să reducă timpul de lucru al angajaţilor de la 8 la 6 ore pe zi şi câştigurile salariale ale acestora cu 25%, informează Mediafax.
Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR, principalul sindicat din SRTv, a confirmat că există o astfel de idee în TVR, care, "din punct de vedere al calităţii, este foarte păguboasă".
El a precizat că această idee a fost discutată "nu foarte concret" în Comitetul Director al TVR şi nu a fost luată în discuţie încă în Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române.
El a mai spus că sindicatul pe care îl conduce nu o să fie niciodată de acord cu o astfel de "decizie păguboasă". "Noi refuzăm să acceptăm aşa ceva, nici nu ne gândim să fim de acord cu aşa ceva (...) Eu sper să se renunţe la această idee pentru că este o idee care nu va face decât să crească starea de tensiune în interiorul TVR. Este o măsură cu care sindicatul nu o să fie niciodată de acord", a spus Bocanaciu .
Surse din TVR au declarat pentru Mediafax că intenţia vizează în principiu toate zonele din Televiziunea Română şi ar urma să îi afecteze din acest an pe toţi angajaţii.
Concedierile nu au rezolvat problema datoriilor
În anul 2013, TVR a fost marcat de procesul de concediere colectivă. Astfel, în urma selecţiei de personal din 2012, la începutul anului 2013 au fost concediaţi 619 angajaţi.
Într-o conferinţă de presă din 5 martie, Stelian Tănase, directorul general interimar al TVR, a declarat că numărul de angajaţi înainte de restructurarea care s-a făcut anul trecut în Societatea Română de Televiziune era de 3.149 (număr de posturi 3.236).
Stelian Tănase a mai spus că, după restructurare, TVR a avut 2.535 de angajaţi (2.450 de posturi).
Pe de altă parte, potrivit raportului de activitate al TVR pe anul trecut, SRTv a cheltuit cu personalul 182,9 milioane de lei în 2013, această sumă fiind cu 2,71% mai mică faţă de anul 2012.
Cheltuielile cu personalul (182.957.804 lei) au avut o pondere de 34,60% din totalul cheltuielilor de exploatare ale TVR în 2013, care au fost de 528.740.187 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu