Televiziunea Română va scoate la concurs toate posturile de director care sunt în prezent ocupate interimar de persoane numite de fostul preşedinte-director general al SRTv, Stelian Tănase. Printre aceste funcţii se numără şi cea de șef al Ştirilor TVR, deţinută de Raluca Stroe Brumariu.
Un anunţ în acest sens a fost făcut, miercuri, de Irina Radu, directorul general interimar al Societăţii Române de Televiziune, au declarat surse din Televiziunea Publică citate de Mediafax.
Odată cu finalizarea acestor concursuri interne organizate în TVR, vor fi desemnaţi "directori plini" pentru toate posturile de conducere care sunt în prezent ocupate interimar.
[citeste si]
Astfel, printre posturile de director vizate să fie scoase la concurs se numără cel de la Direcţia Ştiri (unde în prezent Raluca Stroe Brumariu este coordonator interimar cu atribuţii de director), cel de la Departamentul Economic (ocupat interimar de Camelia Pătru), cel de la Departamentul Juridic (ocupat interimar de Marin Drumcea), cel de la TVR 2 (ocupat interimar de Ioana Popescu) şi cel de la TVR 3 (ocupat interimar de Mircea Neacşa).
În acest moment, nu a fost stabilit un calendar pentru organizarea concursului.
Cel mai recent concurs pentru completarea echipei de manageri din Societatea Română de Televiziune a fost organizat în anul 2013, pe vremea când preşedinte-director general al TVR era Claudiu Săftoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu