Twitter renunță la Codul de bune practici al Uniunii Europene împotriva dezinformării

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Twitter a renunțat la Codul de bune practici al Uniunii Europene împotriva dezinformării.

Publicitate

Comisarul european Thierry Breton, responsabil pentru piaţa internă, a anunțat pe Twitter:

"Obligațiile rămân. Puteți fugi, dar nu vă puteți ascunde", a spus el, potrivit BBC.

Twitter va fi obligat din punct de vedere legal să combată dezinformarea în UE începând cu 25 august, a spus Thierry Breton, adăugând: „Echipele noastre vor fi pregătite să aplice legea”.

Zeci de firme de tehnologie, atât mari cât și mici, sunt înscrise la codul de dezinformare al UE, inclusiv Meta - care deține Facebook și Instagram - precum și TikTok, Google, Microsoft și Twitch.

Codul a fost lansat în iunie anul trecut și are ca scop lupta împotriva dezinformării și știrilor false, precum și creșterea transparenței și limitarea răspândirii roboților și a conturilor false.

Luna trecută, BBC a descoperit pe Twitter sute de conturi de propagandă de stat rusești și chineze.

Musk susține că acum există „mai puțină dezinformare” de când a preluat conducerea în octombrie anul trecut.

Pe lângă Codul european al bunelor practici, UE a introdus și o Lege privind serviciile digitale - o lege care obligă firmele să facă mai mult pentru a combate conținutul online ilegal.

Legea prevede ca Twitter să aibă un mecanism pentru ca utilizatorii să semnaleze conținutul ilegal, să acționeze în funcție de notificări „rapid” și să ia măsuri pentru a combate răspândirea dezinformării.

Vineri, agenția de presă AFP a citat un oficial al Comisiei Europene care a spus: „nu este serios în privinţa Codului, poate că e mai bine să iasă din el”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel