Prima etapă a returului din Liga 1 a început vineri, iar o oficialii unei echipe au început deja să acuze arbitrajele și au amenințat cu boicotarea meciurilor.
Publicitate
Universitatea Cluj a pierdut cu 0-3 în faţa celor de la ASA Tg. Mureş, iar Vlad Munteanu, oficialul clujenilor, a acuzat dur maniera de arbitraj a lui Sebastian Colţescu.
"Este o înfrângere survenită pe nişte greşeli personale şi pe o prestaţie jalnică a domnului Sebastian Colţescu. Le sugerez celor de la CCA ca atunci când vor să îl delege la un meci de-al nostru să nu o mai facă, noi nu ne vom mai prezenta, fiindcă ştim scorul dinainte. Nu este prima oară când avem probleme cu domnul Colţescu. Prestaţia din meciul cu ASA a fost în favoarea lor.
Primul penalty este clar, dar nu trebuia eliminare, pentru că jucătorul de la ASA nu avea controlul mingii. Al doilea penalty nu îşi mai avea rostul şi l-a acordat doar pentru că a considerat că trebuie să pierdem cu 3-0 şi nu 2-0", a declarat Vlad Munteanu, conform site-ului stiridesport.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News