Autorităţile ucrainene au pus sechestru pe activele unei companii deţinute de apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), care a propus sechestrarea bunurilor, a precizat că este vorba despre unul dintre cei mai mari producători ruşi de structuri din beton, care furniza produse atât în Ucraina, cât şi în alte ţări. Surse ale RBC din cadrul instituţiilor ucrainene au declarat că societatea în cauză este Aerok. Conform sistemului analitic YouControl, beneficiarul final al acesteia este LSR Group din Rusia, al cărui principal proprietar este Andrei Molceanov, un fost senator rus din regiunea Leningrad. Totodată, SBU a mai raportat că beneficiarii finali ai companiei sunt oameni de afaceri ruşi implicaţi în finanţarea rebelilor separatişti din Doneţk şi Luhansk. Unul dintre aceşti oameni de afaceri este descris ca fiind cel mai apropiat de anturajul lui Putin şi un sponsor al campaniei electorale a partidului pro-Kremlin "Rusia Unită". De asemenea, acesta construieşte locuinţe pentru angajaţii Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) şi ai forţelor armate ruse. "Pentru a eluda sancţiunile internaţionale şi pentru a furniza bunuri către teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei, conducerea companiei a efectuat o procedură de rebranding a mărcii. Cu toate acestea, datorită reacţiei SBU, activele acestei întreprinderi au fost sechestrate" - a subliniat SBU. Astfel, printr-o decizie judecătorească, autorităţile ucrainene au pus sechestru pe active în valoare de peste două miliarde de hrivne (peste 63,4 milioane de euro). Bunurile confiscate sunt transferate Agenţiei naţionale ucrainene pentru identificarea, căutarea şi gestionarea bunurilor (ARMA).
Cu aproximativ două luni în urmă, autorităţile ucrainene au pus sechestru pe 154 de bunuri mobile şi imobiliare ale politicianului ucrainean prorus Viktor Medvedciuk, care a fost arestat în urma unei operaţiuni speciale a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU). Acesta era considerat un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, despre care se spune că ar fi naşul fiicei acestuia, potrivit Ukrainska Pravda, citat de topnews. Printre bunurile poprite figurează 26 de autoturisme, 30 de terenuri extravilane, 23 de case, 32 de apartamente, 17 locuri de parcare şi un iaht, conform unor surse apropiate organelor de anchetă.
Sursa: RADOR
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu