Ucraina a primit din partea SUA şi a aliaţilor săi zeci de mii de rachete antitanc şi antiaeriene

Șeful Statului Major al armatei americane, generalul Mark Milley
Șeful Statului Major al armatei americane, generalul Mark Milley

Ucraina a primit din partea SUA şi a aliaţilor săi peste 60.000 de rachete antitanc şi peste 25.000 de rachete antiaeriene, a anunţat joi şeful Statului Major al armatei americane, generalul Mark Milley.

Publicitate

Sistemele antiaeriene portabile au permis armatei ucrainene să împiedice Rusia să obţină superioritatea aeriană care ar fi ajutat mult trupele ruse în invazia declanşată pe 24 februarie, a remarcat generalul american la o audiere în Comitetul pentru Servicii Armate din Senatul SUA.

El a mai apreciat că Ucraina foloseşte eficient minele terestre în confruntările cu Rusia, forţând astfel unităţile de tancuri şi blindate ruse să pătrundă în zone unde sunt vulnerabile în faţa numeroaselor arme antitanc moderne furnizate Ucrainei de statele occidentale. Acesta este unul din motivele pentru care vedeţi coloană după coloană de vehicule ruse care sunt distruse, a explicat responsabilul Pentagonului.

Vorbind în faţa aceleiaşi comisii, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a recunoscut pentru prima dată public că SUA ajută Ucraina de asemenea cu informaţii despre mişcările trupelor ruse, relatează CNN.

Ministrul de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a cerut mai devreme la o reuniune a NATO desfăşurată la Bruxelles şi mai mult arme occidentale, insistând că Ucraina are nevoie de acestea pentru a face faţă unei ofensive majore a trupelor ruse aşteptată în Donbas, regiune pe care Moscova se concentrează acum după ce şi-a retras trupele din nordul Ucrainei.

Secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, a declarat după această reuniune că aliaţii NATO sunt pregătiţi pentru a oferi mai mult sprijin Ucrainei şi recunosc urgenţa sporirii ajutorului militar pentru aceasta.

Potrivit estimărilor Kievului, care nu pot fi verificate de surse independente, de la începutul invaziei Rusia a pierdut în Ucraina circa 18.900 de militari (morţi, răniţi şi prizonieri), 698 de tancuri, 1.891 de vehicule blindate, 198 de lansatoare de rachete, 159 de avioane, 135 de elicoptere şi 111 drone.

Ucraina cere mai multe arme

Și ministrul de externe al țării le dorește rapid dacă Ucraina are șansa de a lupta în războiul său de supraviețuire cu Rusia.Citește întreaga știre AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel