Preşedintele Volodimir Zelenski le-a spus miercuri ucrainenilor, într-un discurs emoţionant susţinut cu ocazia marcării a 31 de ani de independenţă, că Ucraina a renăscut când Rusia a invadat ţara la 24 februarie şi că va recuceri Crimeea anexată şi zonele ocupate din est.
Într-un discurs înregistrat, difuzat când se împlinesc şase luni de la invazia Rusiei din 24 februarie, preşedintele Zelenski a declarat că Ucraina nu vede încetarea războiului când va fi pace, ci când Kievul va fi de fapt învingător, notează Rador.
De la începutul războiului, Kievul acuză Moscova că „deporta” ucraineni, spunând că cetățenii din teritoriile ocupate au fost forțați să plece în Rusia.
„Federația Rusă continuă să răpească copii de pe teritoriul Ucrainei și să aranjeze adopția lor ilegală de către cetățenii ruși”, a declarat Ministerul de Externe al Ucrainei într-un comunicat.
„Peste 1.000 de copii din Mariupol”, un oraș din sudul Ucrainei ocupat de trupele ruse, „au fost transferați ilegal către Tyumen, Irkutsk, Kemerovo și Altai Krai” (în Siberia), se arată în comunicat.
Ministerul de Externe a declarat că și-a bazat concluziile pe informații de la autoritățile locale din Krasnodar, un oraș din sudul Rusiei, lângă Ucraina.
Peste 300 de copii ucraineni sunt „ținuți în instituții specializate” în regiunea Krasnodar, potrivit comunicatului.
Ministerul a acuzat Rusia de acțiuni care „încalcă în mod grav Convenția de la Geneva din 1949” care stabilește reguli pentru tratamentele umanitare în timp de război și Convenția ONU privind drepturile copilului.
Kuleba a cerut ca „toți copiii ucraineni, care au fost strămutați ilegal pe teritoriul Rusiei, (să fie) returnați părinților sau tutorilor lor legali”.
Mai multe familii din Mariupol au declarat pentru AFP că au fost forțate să plece în Rusia pentru a fugi de lupte.
Mariupol, un oraș port strategic pe Marea Azov, a fost înconjurat în primele zile ale invaziei.
Rusia a ocupat complet orașul după săptămâni de asediu și bombardamente intense care au dus la bilanțul de aproximativ 20.000 de morți, potrivit estimărilor ucrainene.
'Forţele armate ucrainene continuă practic zilnic să bombardeze teritoriul centralei nucleare, provocând un risc real de accident radioactiv cu consecinţe catastrofale pentru continentul european pe ansamblu', a declarat ambasadorul rus Vasili Nebenzia, la solicitarea căruia a fost convocată această reuniune a Consiliului de Securitate.
El a cerut Occidentului 'să înceteze să-şi mai acopere protejatul ucrainean'. 'Avem impresia că colegii noştri trăiesc într-o realitate paralelă în care armata rusă bombardează chiar ea centrala pe care o apără', a afirmat Nebenzia. Acesta nu a explicat însă ce caută soldaţii ruşi cu echipamente militare şi muniţii în perimetrul centralei nucleare din Zaporojie, în sudul Ucrainei, din moment ce preşedintele rus Vladimir Putin chiar şi în ultimele sale declaraţii referitor la campania din Ucraina a susţinut că armata rusă luptă doar în Donbas, adică în estul acestui stat, nemaivorbind de faptul că prin însăşi prezenţa lor nişte trupe înarmate creează o situaţie periculoasă la o centrală nucleară, remarcă publicaţia ucraineană Glavkom.
'Nimănui nu-i trece prin cap că Ucraina şi-ar putea lovi propria centrală nucleară, creând un risc enorm de catastrofă nucleară pe propriul ei teritoriu', a reacţionat ambasadorul ucrainean la ONU, Serghei Kisliţa, acuzând Rusia de 'şantaj'.
'Încă o dată Rusia are obrăznicia să convoace o reuniune a Consiliului de Securitate pentru a discuta despre propriile provocări şi despre propriile sale acţiuni teroriste', a adăugat el, remarcând că 'a pierdut o oră pentru a asculta o grămadă de declaraţii imaginare'.
Cele două ţări dau asigurări că ambele sunt pregătite să permită accesul unei echipe de inspectori ai Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) la centrală, dar deplasarea acestei misiuni în continuare nu a putut fi programată.
'Este într-adevăr important ca această misiune să aibă loc astfel încât comunitatea internaţională să poată vedea realitatea şi nu o piesă de teatru rusesc', a afirmat Serghei Kisliţa. Omologul său rus a spus că şi el speră ca AIEA 'să poată confirma realitatea situaţiei', potrivit AFP.
La rândul său, secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri politice, Rosemary Di Carlo, a reiterat necesitatea ca cele două părţi 'să înceteze orice fel de activitate militară în jurul centralei', în condiţiile în care militari ruşi staţionează în continuare cu tot cu echipamente chiar în interiorul acesteia.
În acest context, DiCarlo a reluat o declaraţie a secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, care a calificat orice atac asupra centralei drept 'sinucigaş' şi a lansat un apel la 'bun simţ' pe fondul 'informaţiilor aproape zilnice cu privire la incidente alarmante' la această centrală.
La solicitarea Washingtonului, Parisului şi Londrei, o altă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU este prevăzută pentru miercuri dimineaţă, dedicată celor şase luni scurse de la invazia neprovocată a Rusiei în Ucraina.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a cerut din nou marţi ocupanţilor ruşi să părăsească perimetrul centralei nucleare din Zaporojie, pe care au luat-o sub controlul lor în martie, la scurt timp după declanşarea invaziei în 24 februarie, potrivit Unian.
Zelenski a afirmat că la centrală continuă să funcţioneze personal ucrainean calificat, datorită căruia nu a avut loc nicio scurgere radioactivă până în prezent, în pofida mai multor bombardamente. Dar pericolul unei astfel de situaţii este de 100%, a avertizat el.
Într-un interviu pentru filiala ucraineană a BBC, un inginer ucrainean de la centrala nucleară din Zaporojie a explicat la 12 august cum militarii ruşi bombardează perimetrul acesteia, imitând atacuri dinspre Nikopol, oraş situat pe malul fluviului Nipru, în apropiere de această centrală.
'Reprezentanţi ai Rosatom (Agenţia nucleară rusă) ne-au cerut timp de două luni să le organizăm o vizită pe teritoriul centralei. Erau foarte interesaţi de cum sunt aranjate lucrurile aici. Ne-au cerut hărţi şi detalii şi au vorbit despre un schimb de experienţă. Iar după aceea au început bombardamentele. Ei ştiu unde să tragă aşa încât să fie 'dureros', dar nu 'fatal'. Sunt ca gardienii dintr-un centru de arest preventiv sau ca ofiţerii FSB, care te bat ca să nu rămână vânătăi, dar să-ţi rămână în minte pentru totdeauna, a declarat inginerul respectiv, sub rezerva anonimatului, potrivit publicaţiei independente Meduza.io, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News